Amenzile neîncasate, gaură în bugetele locale ale primăriilor din Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sunt situatii in care cei amendati nu au cu ce sa achite amenzile, motiv pentru care pierd si ajutoarele sociale FOTO: Arhiva

Comuna Valea Mare Pravăţ e campioană, cu 2.3 milioane lei amenzi neîncasate, urmată de Mălureni, cu o gaură în buget de peste 1.7 milioane lei, inregistrata tot pe seama neîncasării amenzilor. Prefectul de Argeş, Cristian Soare, vine cu soluţii pentru localităţile aflate în astfel de situaţii, şi dă exemplul comunei Bughea de Sus unde primarul chiar i-a pus la treabă pe cei care n-au bani să-şi achite amenzile.

Situaţia e arhicunoscută şi parcă fără rezolvare în majoritatea comunelor argeşene, dacă  ne luăm după cifrele care cresc de la an la an: primăriile au prinse în bugete, anual, nişte venituri teoretice provenite din amenzile pe care le primesc cetăţenii din localitatea respectivă (de la poliţie, ordine publică, organe silvice). Problema este că multe dintre aceste persoane ajung să cumuleze amenzi de ordinul zecilor de milioane lei vechi  şi nu au posibilitatea de a le achita. De aici rezultă şi găurile în buget, pentru care primăriile nu găsesc soluţii şi care generează un întreg lanţ de alte neajunsuri. Persoanele respective figurează ca având cazier fiscal şi întâmpină dificultăţi în a beneficia de anumite indemnizaţii şi beneficii sociale etc.  Localităţile în care apar cel mai frecvent astfel de situaţii sunt şi cele care au cuantumul amenzilor neîncasate cel mai ridicat. În majoritatea cazurilor este vorba despre comune cu populaţie numeroasă de etnie rromă: Valea Mare Pravăţ - 2.274.782 lei, Mălureni - 1.712.000 lei, Băiculeşti - 569.496 lei, Călineşti - 545.385 , Berevoieşti-223.116 , Tigveni -74.303.

“Legislaţia în vigoare prevede soluţii pentru rezolvarea acestei probleme, numai că aceste legi ori nu sunt cunoscute, ori sunt ştiute dar neaplicate,  fie din lipsa personalului, fie din aparentă dificultate de punere în aplicare. Sediul materiei stă în Ordonanţă 2/2001 art. 9 privind regimul juridic al contravenţiilor, care, în principiu, oferă soluţia acestei probleme: dacă persoanele care au primit amendă, contravenienţii aşadar, nu achită amenda şi nu există nici posibilitatea executării silite a lor, poate fi sesizată instanţa de judecată pentru a se înlocui amenda cu ore de muncă prestate în folosul comunităţii. 

Dorim să venim în sprijinul autorităţilor locale, dar şi al acestor persoane şi al comunităţii locale, rezolvând practic o problemă de ordin bugetar, de ordin social dar şi edilitar, prin realizarea unor proceduri de lucru la nivelul Instituţiei Prefectului pe care o voi prezenta în Colegiul Prefectural de la sfârşitul lunii noiembrie şi pe care o vom transmite ulterior primarilor pentru adoptare şi implementare.”, anunţă prefectul de Argeş, Cristian Soare.  

Procedura avută în vedere de prefect prevede următoarele etape: realizarea la nivel local a unei situaţii cu privire la amenzile neachitate pentru fiecare persoană şi interval în parte, în perioada 2010-2013; declanşarea executării silite a acestor creanţe - se vor face către acestea înştiinţări de plată, somaţii, adrese pentru stabilirea bunurilor sau veniturilor persoanelor respective (adrese pentru a afla solvabilitatea persoanei urmarite către: Casa judeţeană de Pensii, AJOFM, Direcţia de Finanţe; stabilirea persoanelor care au sau nu bunuri urmăribile (pentru persoanele care nu au bunuri urmăribile va fi emis Procesul verbal de constatare a insolvabilităţii); transmiterea acestor documente către instituţiile care au aplicat amenda în vederea sesizării instanţei de judecată; sesizarea instanţei de judecată competente de către instituţiile care au aplicat amenda, urmând a se încheia protocoale cu instituţiile care, în general, aplică astfel de amenzi către persoanele fizice. 

După pronunţarea sentinţei de transformare a amenzii în muncă în folosul comunităţii, va avea loc punerea în executare a acestei măsuri de către autoritatea publică locală şi se va trece la punerea în concordanţă cu planul de lucrări elaborat şi aprobat lunar de către primar, el putând să cuprindă lucrări de decolmatare, şanţuri, canale, igienizare/curăţare de terenuri ce aparţin domeniului public, lucrări de pietruire şi balastare pe drumurile comunale etc. 

“Vreau să vă spun că la noi în judeţ există deja o autoritate locală care implementează această procedură. Este vorba de Primăria comunei Bughea de Sus, autoritate locală care avea la începutul anului 2013 venituri neîncasate provenite din contravenţii, de 4,38 miliarde lei vechi. În urma etapei 3 menţionate, s-a constatat că aproximativ 3,5 miliarde din această sumă constituie amenzi pe care ar trebui să le plătească persoane care sunt declarate insolvabile. Din acest total de 3,5 miliarde, până la acest moment s-au emis de către instanţele de judecată competente mandate de executare de muncă în folosul comunităţii în cuantum de 2,62 miliarde lei vechi, din care deja pentru suma de 0,5 miliarde lei vechi s-a şi prestat muncă în perioada iunie-octombrie 2013,  într-un total de 4.418 ore, forţă de muncă cu ajutorul căreia primăria şi-a dezvoltat o serie de proiecte. Iată cum implementarea acestui program degrevează primăria de o suma considerabilă de bani (considerată venituri,  dar care nu putea fi încasată) reuşeşte să scape aceste persoane de un cazier fiscal cu probleme şi se realizează foarte multe lucrări de amenajare în comună.”, explică prefectul.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța