Amenzi de 5.000 de lei după o paranghelie organizată într-o comună din Argeş. Verificările nu s-au încheiat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chefurile se ţin lanţ în Argeş. Foto: Arhivă - un alt chef din judeţ organizat în pandemie

Poliţiştii argeşeni s-au autosesizat în baza unor înregistrări video de la o petrecere privată organizată într-o comună din judeţ şi au aplicat, de joi până vineri, amenzi de zeci de mii de lei. Cea mai mare sancţiune a primit-o organizatorul chefului: 20.000 de lei. Verificările continuă.

Sancţiuniele au fost aplicate în cursul zilelor de ieri şi astăzi (26 şi 27 noiembrie), după ce poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Poiana Lacului s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în data de 21 noiembrie, într-o locaţie privată de pe raza localităţii Poiana Lacului, a fost oganizat un eveniment privat, la care au participat mai multe persoane.

"În urma verificărilor efectuate până la acest moment, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.000 de lei, conform Legii 55 din 2020, privind măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (pentru participarea la activităţi în spaţiul privat închis pentru care au fost instituite restricţii şi pentru neportul măştii de protecţie), dintre care una, în valoare de 2.000 de lei, organizatorului evenimentului.Totodată, verificările continuă, pentru identificarea tuturor persoanelor participante şi luarea măsurilor legale care se impun", precizează IPJ Argeş.

Peste 200 de sancţiuni în 24 de ore, în Argeş

Peste 3.000 de persoane au fost verificate în ultimele 24 de ore, în cadrul acţiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului în judeţul Argeş, fiind constatate peste 200 de încălcări ale normelor legale.

Aproape 250 de efective de poliţie şi poliţie locală au acţionat în cadrul a 42 de acţiuni punctuale (din care 39 de acţiuni organizate independent de poliţişti, 2 acţiuni cu jandarmii argeşeni şi o acţiune cu reprezentanţi ai altor instituţii ale M.A.I.).

În ultimele 24 de ore, poliţiştii argeşeni, împreună cu poliţiştii locali şi celelalte structuri cu care se acţionează în sistem integrat au intensificat activităţile de verificare privind respectarea măsurilor de protecţie individuală, a măsurilor specifice implementate de agenţii comerciali, precum şi în mijloacele de transport în comun fără a fi neglijate verificările privind respectarea măsurii izolării sau canantinării şi respectarea condiţiilor de deplasare în intervalul 23:00-05:00.

3.061 de persoane au fost verificate, în ultimele 24 de ore, iar în cadrul activităţilor, poliţiştii argeşeni au verificat 372 de autovehicule, din care 91 mijloace de transport în comun.

Au fost verificate 142 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate cu privire la respectarea condiţiilor de organizare, a măsurilor de protecţie specifice, a condiţiilor de funcţionare şi a limitărilor de program. 

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 216 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 37.250 de lei, după cum urmează:

- 201 sancţiuni, în valoare de 35.750 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală;

- o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicţii/restricţii;

- 14 sancţiuni, în valoare de 500 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicţiile privind deplasarea/libera circulaţie (în intervalul orar 23.00-05.00).

Vă recomandăm să citiţi şi:

Nu mai puţin de 19 deţinuţi de la Penitenciarul Mioveni, infectaţi cu SARS-CoV-2

„Cruciada“ înalt prea-răzvrătitului Teodosie în Constanţa carantinată. Poliţia a intrat peste el la slujbă

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă