Ambiţia şi performanţele sportive ale unei copile instituţionalizate: „Odată ce-ţi place ceva foarte mult, munceşti”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Estera Pandelie (16 ani) este unul dintre copiii instituţionalizaţi la CTF „Casa Noastră" Piteşti care fac sport de performanţă. Adolescenta a fost declarată, anul trecut, cea mai bună sportivă din ţară la oină. Performanţă face şi la baseball, iar de anul acesta e hotărâtă să se afirme şi în fotbal.

Estera avea doar patru ani când a fost instituţionalizată împreună cu cei trei fraţi ai săi (toţi mari, acum: o soră în vârstă de 14 ani şi doi fraţi ajunşi la 18 şi 20 de ani). Părinţii s-au separat demult: tatăl, în Bucureşti, mama, în Argeş. 

Au, de ani buni, vieţile lor, iar Estera mărturiseşte că a trecut demult peste amărăciunea de a nu fi crescut alături de părinţi şi încearcă să privească matur situaţia. 

„A fost mai bine decât dacă rămâneam acasă. Nu cred c-aş fi ajuns vreodată să fac sport de performanţă dacă n-aş fi fost susţinută", mărturiseşte, pentru „Adevărul", adolescenta.

Estera Pandelie este unul dintre copiii de la Centrul de tip Familial „Casa Noastră" Piteşti cu care DGASPC Argeş se mândreşte. Nu doar pentru că este un copil puternic, ci şi pentru că munceşte foarte mult pentru visurile sale. 

„Am început cu dansurile, pe care le-am practicat timp de doi ani. Când  aveam aproape 8 ani, am început să fac oină, după ce am fost remarcată la o oră de sport. Mi-amintesc că antrenoarea, căreia i-a plăcut mult de mine, mi-a spus că pot să ajung departe cu oina. Am început să merg la antrenamente... La primul concurs am luat locul I. Mi-am spus de-atunci că trebuie să fiu şi mai bună, din ce în ce mai bună şi am muncit foarte mult pentru asta. În 2016 am devenit căpitan de echipă la CS Dacia Mioveni", mai povesteşte Estera pentru "Adevărul". 

Ambiţia, tenacitatea şi performanţele sportive ale unei copile instituţionalizate:

Estera Pandelie Foto: arhivă personală

Adolescenta a fost declarată, anul trecut, de către Federaţia Română de Oină cea mai bună sportivă din ţară la această disciplină, iar anul acesta a fost felicitată de însăşi Principesa Margareta, custodele Coroanei.

„În iulie 2021, după Cupa Federaţiei şi Cupa României, noi, CS Dacia Mioveni 2012, ne-am calificat la Cupa Reginei. Am avut ocazia să dau mâna cu ASR Principesa Margareta, care ne-a felicitat pentru că am câştigat competiţia. A fost un moment deosebit de emoţionant pentru mine", mărturiseşte sportiva.

Ambiţia, tenacitatea şi performanţele sportive ale unei copile instituţionalizate:

 Estera Pandelie Foto: arhivă personală

„Îmi doresc să merg înainte chiar si după această accidentare"

Estera face şi baseball de performanţă, sport în care a devenit campioană balcanică, iar recent a fost selecţionată pentru a face performanţă într-un alt sport cu care nu e însă la primul contact.

Ambiţia, tenacitatea şi performanţele sportive ale unei copile instituţionalizate:

 Estera Pandelie, alături de echipa de baseball Foto: arhivă personală


Din acest sezon, sub bagheta antrenorului Mihai Cârstea, tânăra activează ca portar la echipa de fotbal feminin U 17 la FC Argeş. Decizia de a trece la fotbal a luat-o după o accidentare la genunchi.

„M-am accidentat. Am făcut recuperare o perioadă lungă, dar nu mai am aceeaşi mobilitate, iar oina e un sport foarte solicitant. Chiar în perioada în care făceam recuperare m-au contactat de la FC Argeş şi mi-au spus că ar avea nevoie de mine ca portar, în echipă şi am acceptat, pentru că îmi doresc să merg înainte chiar si după această accidentare. Am avut meciuri, am trecut de faza pe zone şi ne-am calificat la elite”, mai povesteşte, pentru „Adevărul”, Estera. 

Ambiţia, tenacitatea şi performanţele sportive ale unei copile instituţionalizate:

Estera Pandelie şi colegele de fotbal Foto: arhivă personală

A luat-o cu ea şi pe sora mai mică, în vârstă de 14 ani, care, de asemenea, practicase oina. Sunt nedespărţite. În urmă cu cinci ani au avut ocazia să fie adoptate de o familie la care şi-ar fi dorit să rămână, doar că mama naturală nu a acceptat adopţia.

Ambiţia, tenacitatea şi performanţele sportive ale unei copile instituţionalizate:

Estera Pandelie Foto: arhivă personală

Nu doar ea şi sora mai mică s-au remarcat la "Casa Noastră". Fratele cel mare, în vârstă de 20 de ani, are un talent deosebit la pictură. Tânărul, deşi trecut de vârsta majoratului, e, ca şi ele,  instituţionalizat pentru că îşi continuă studiile. Singurul dintre ei care a ieşit din sistem - la vârsta de 18 ani - este fratele mijlociu, cu care ţin toţi legătura. 

E foarte mult efort

Deocamdată Estera este elevă în clasa a X-a la Liceul Tehnologic Construcţii Maşini, dar ştie exact ce vrea să facă în viaţă.

"Îmi place foarte mult să citesc, să dansez, mă implic în foarte multe activităţi. Mă văd făcând în continuare sport - baseball şi fotbal de performanţă. Odată ce-ţi place ceva foarte mult, munceşti. E foarte mult efort, e foarte mult de lucru, mai ales când vrei să faci lucrurile foarte bine. Mi-aş dori să devin antrenor, dar îmi place şi ideea de a-mi dezvolta o afacere în hair styling", mai spune adolescenta. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Administratoarea unei asociaţii de proprietari din Piteşti riscă să ajungă în puşcărie. Prin fals, uz de fals şi delapidare, femeia şi-a însuşit zeci de mii de lei

Ce riscă un bărbat din Argeş care şi-a bătut soţia, a ameninţat-o cu moartea şi  a dat iarăşi buzna peste ea după ce a fost evacuat cu ordin de protecţie 

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV