A început cea mai amplă lucrare de canalizare din Piteşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A început cea mai amplă lucrare de canalizare din Piteşti

Cu o tehnologie similară celei folosită la realizarea tunelui de sub Canalul Mânecii, în zona de sud a Piteştiului se lucrează la realizarea unui canal colector pentru apele pluviale care va reduce riscul de inundaţii cu 80%.

Ne-am obişnuit deja ca, după fiecare ploaie mai serioasă, zona de sud a Piteştiului să fie inundată. Actuala reţea de canalizare, cu o vechime de aproape 40 de ani, nu poate face faţă puhoiului de ape ce se revarsă spre partea cea mai de jos a oraşului.  SC Apă Canal 2000 pare să fi găsit soluţia rezolvării problemei: realizarea unui canal colector în zona Tudor Vladimirescu, la care va fi conectată magistrala ce preia în acest moment apele pluviale.

Lucrarea, demarată ieri după-amiază, este realizată prin Programul ISPA şi este evaluată la şase milioane de euro. Societăţii Apă Canal îi revin 25% din cheltuieli, restul investiţiei fiind suportată din fonduri europene nerambursabile. Realiazarea canalului colector presupune folosirea unei tehnologii utilizată în premieră în România.

  “Tehnologia este similară celei folosită la forarea tunelului de sub Canalul Mânăcii, numai că este de vreo patru ori mai mică. În apropiere de Zahana a fost realizat un puţ de 12 metri în diametru şi 15 metri adâncime. Cu ajutorul unui utilaj adus din Italia s-a început forarea, orizontală, a un canal care va străbate traseul spre staţia de repompare, şi apoi spre Distrigaz, va subtraversa şoseaua care trece peste baraj şi se va continua până pe lacul de lângă Petrochimie, unde va avea loc deversarea apelor pluviale.”, explică Gelu Mujea, directorul SC Apă Canal, care estimează că, după darea în folosinţă a canalului, riscul inundaţiilor va scădea cu 80%.

 Utilajul este automatizat şi direcţionat din exterior. Canalul colector va avea o lungime de 1,5 kilometri  iar relizarea lui va mai presupune forarea altor trei puţuri care să permit mobilitate în intervenţie,   lucrarea urmând să fie finalizată în septembrie, anul viitor. Intervenţia afectează, pe un tronson de zece metri,  una dintre benzile de mers de pe strada Lânăriei.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie