4 elevi eliminaţi şi 555 de chiulangii la ultima probă a bacului de toamnă, în Argeş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bacalaureatul de toamnă se încheie, în Argeş, aşa cum a început: cu eliminaţi şi cu sute de absenţi. De la ultima probă au lipsit 555 de elevi, iar alţi patru au fost scoşi din examen pentru că au fost prinşi copiind.

Proba la alegere a profilului şi specializării nu a fost una liniştită, şi asta pentru că patru elevi au fost eliminaţi. Este vorba despre Andrei Traian Ivan de la Grup Şcolar "Ferdinand I" din Curtea de Argeş, care a încercat să treacă examenul de biologie copiind după o cărticică şi de alţi colegi de-ai săi de la Grup Şcolar "Astra" din Piteşti. Ramona Ioana Buică a dat ciorna candidatului din spate, Georgeta Dragnea a copiat după ciorna colegei din lateral, iar Elena Duminicescu a dat ciorna unei colege. Supraveghetorii nu au stat prea mult pe gânduri şi i-au dat afară pe elevii cu pricina, care susţineau proba la biologie.

În plus, mulţi absolvenţi au lipsit de la acest examen. În total, s-au înscris 2739, dar au absentat 555.

Rezultatele vor fi afişate duminică. Rămâneţi pe pitesti.adevarul.ro ca să le aflaţi!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate