13 persoane au fost amendate pentru că transportau ilegal lemne

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: ARHIVĂ

13 persoane au fost amendate pentru că au fost prinse în timp ce transportau lemne, pe care nu le-au putut justitica prin acte. Nu mai puţin de 19 metri cubi de material lemnos a fost confiscat.

Acţiunea a fost organizată în perioada 30 aprilie-3 mai, la nivelul judeţului Argeş, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale comise la regimul silvic. Cu această ocazie,  au fost depistate 13 persoane, cu vârste cuprinse între 22 şi 59 de ani, care transportau material lemnos fără a deţine documente legale de provenienţă. Poliţiştii au aplicat amenzi tuturor persoanelor, în valoare totală de 30.000 de lei, iar materialul lemnos, 19 metri cubi, a fost confiscat şi predat Ocoalelor Silvice competente.

                        

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie