Zece leacuri pentru cel mai mare defect al românilor propuse de un conaţional călător în jurul lumii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Marinescu merge peste tot în lume însoţit de tricolor FOTO calatorcutricolor.ro

Călătoria pe care o întreprinde Ştefan Marinescu şi soţia sa Mihaela Noroc în jurul lumii este şi un prilej de reflecţie pe tema problemelor lăsate acasă.

După aproape un an de colindat Mapamondul, şi experienţe autentice trăite în această perioadă cu naţii de pe patru continente, Ştefan Marinescu (32 de ani) susţine că a găsit cel mai mare defect al românilor.  În jurnalul expediţiei „Călător cu tricolor”, Ştefan explică din start cum a ajuns să identifice o problemă care ne trage înapoi ca naţie într-un articol intitulat „Cel mai mare defect al românilor. Şi 10 leacuri”.

„Dragă române, azi îţi scriu ţie, cel care şi-a trăit copilăria, adolescenţa sau măcar tinereţea, după revoluţie. Am plecat pentru o vreme prin lume ca să te înţeleg mai bine. Ca să te compar cu alţi locuitori ai planetei şi să te privesc din altă perspectivă. Ca să mă despart de patima celui care te priveşte de aproape şi să te observ mai detaşat, cu bune şi cu rele”.

Ştefan crede că cel mai mare defect al românilor, pe care l-ar schimba dacă ar putea „chiar de azi”.

  

„E lucrul ăla frapant pe care-l observ mai ales cand aterizez în ţară, venind din alte ţări. E vorba de tristeţea, deznădejdea şi mâhnirea pe care-o văd pe chipul tău. Când vorbim la o bere sau la o petrecere, pari vesel, dar ştiu că porţi o mască. Când însă mergi singur pe stradă şi ştii că nu mai eşti privit de cunoscuţi, eşti trist şi apăsat. Iar starea ta-i molipsitoare”, spune tânărul de loc din Piatra Neamţ.

„Călătoreşte şi fă sport!”

Pentru a scăpa de această stare, Ştefan Marinescu propune 10 sfaturi pe care le-a adunat în urma călătoriei sale mondiale.  

„În primul rând, călătoreşte! E mult mai ieftin decât îţi închipui, iar experienţa asta o să-ţi deschidă mintea, mai mult decât orice academie din lume. (…) Ai mare noroc de paşaportul românesc, pentru că nu prea-ţi trebuie vize. O să-ti faci prieteni, o să strângi amintiri şi-o să-ţi alimentezi zâmbetul pentru luni întregi. Dacă nu vrei să pleci departe de casă, fă cât mai mult sport! Din păcate, noi n-avem o cultură solidă în acest sens, iar mişcarea pare o activitate excentrică în România. Dar crede-mă, are efecte miraculoase, e gratuită, sănătoasă şi o să-ţi taie pofta de tristeţe”, sunt primele două recomandări date de globe-trotter-ul plecat în expediţie în august 2013.

Fără cheltuieli inutile, alt stil de viaţă

Ştefan îi sfătuie pe tinerii români să nu se mai lase apăsaţi şi necajiţi de viaţa strălucitoare a celor din jur, să nu mai cheltuie bani ca să tină pasul cu ei şi să iasă din „competiţia asta absurdă”

„Strânge oameni faini în jurul tău la petreceri de apartament, fără să arunci banii cu ieşiri inutile în oraş. Adunările astea sunt mai dinamice, mai plăcute şi mai ieftine decât zăcutul în aceeaşi poziţie la o masa, într-un bar;  Nu mai aştepta nimic de la alţii, cu-atât mai puţin de la politicieni. Şi nu mai încerca sa dai vina pe ei pentru nereuşitele tale. Nici dacă mâine România ar avea în frunte un conducător luminat, lucrurile nu s-ar schimba major (…) România depinde acum de contexte internaţionale, iar tu depinzi doar de tine”, sunt alte două „leacuri” propuse pentru înlăturarea defectului sesizat de Ştefan.

Pentru cei care sunt deprimaţi de viaţa urbană, sfatul lui Ştefan Marinescu este mutarea la ţară. „Nu, nu-i o ruşine să stai la sat, iar in curând va deveni chiar o modă, aşa cum se întâmplă în vest”, spune tânărul. O alternativă pentru cei care nu agrează mediul rural este viaţa în străinătate, dar numai pentru o perioadă. „Ai drept de muncă în cele mai dezvoltate ţări ale lumii, iar cu banii câştigaţi acolo poţi să faci multe în România, când te-ntorci”.

„Dacă vrei să munceşti, dar specializarea nu te ajută, recalifică-te. În doi, trei ani, de pildă, poţi să devii un excelent bucătar. Ţi-e ruşine cu o asemenea meserie? Lui Jamie Oliver nu-i e. Gândeşte-te că în multe ţări, inclusiv în România, poţi să câştigi mii de euro dacă eşti priceput în domeniul ăsta”.

Sfaturi pentru minte şi suflet

Dacă primele opt sfaturi recomandate de românul călător ţin de acţiunile concrete care pot schimba cursul vieţii cotidiene, ultimele două se referă la îndreptarea mentalităţii spre ceva constructiv.

„Împacă-te cu ţara ta! Dacă te deranjeaza ceva în România, critică acel lucru, dar nu arunca cu noroi spre toată naţiunea, pentru că te vei scufunda în propria-ţi mocirlă. Poţi să te muţi la capătul Pământului, dar n-o să scapi niciodată de povara de a-ţi detesta originile; Orice ai face, nu te mai plânge, căci starea asta-ţi toarnă plumb în aripi şi se-mprăştie în jur precum un virus. Iar virusul se-ntoarce înzecit la tine”, mai spune Marinescu.

Concluzia finală trasă de tânărul român este că fiecare din aceste „leacuri” pot ajuta la schimbarea defectelor care îi trag înapoi pe mulţi dintre compatrioţi.

„Avem în spate o istorie tumultoasă, gene latine, balcanice şi orientale, iar toate astea ne fac creativi, descurcăreţi şi însufleţiţi uneori, dar şi teribil de necăjiţi, complexaţi şi apăsaţi, alteori. Depinde doar de noi să înclinăm balanţa spre partea frumoasă a vieţii. Depinde doar de noi să fim nişte români puţin mai fericiţi”, concluzionează tânărul.

Pe aceeaşi temă:

Opt motive pentru care urâm şi ne blamăm ţara, în viziunea unui globe trotter român

Lumea prin ochii românilor plecaţi în aventura mondială „Călător cu tricolor”

FOTO Ocolul Pământului cu tricolorul. Povestea celor doi tineri care vor să promoveze imaginea României în 25 de ţări

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate