VIDEO O bandă de minori tâlhăreşte bătrânii din Piatra Neamţ. Metodele folosite, descrise chiar de micii infractori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Bumberică, zis Orlando, şi Ionuţ Neda sunt liderii unei găşti care atacă sistematic persoanele în vârstă pentru a le fura banii. Pentru că nu au împlinit 14 ani, minorii scapă de fiecare dată de Poliţie şi îşi văd nestingheriţi de furturi.

Ionuţ Neda, în vârstă de 13 ani, a căzut în mâinile poliţiştilor zilele trecute, când a atacat o femeie de 72 de ani, şi i-a furat poşeta şi o sacoşă în care aceasta avea peste 9.200 de lei. Cum puştiul descris de bătrână corespundea cu personajul cunoscut de oamenii legii pentru alte furturi comise în zona Gării din Piatra Neamţ, acesta a fost repede prins, iar suma a fost retunată integral femeii. Aceasta le spusese poliţiştilor că, de frică să nu-i fie spartă casa, îşi lua tot timpul banii la ea, agonisiţi pentru înmormântare.

O altă „vedetă” locală în materie infracţională este Paul Bumberică, zis Orlando. Lui i-au căzut victimă zeci de persoane, în general în vârstă, care s-au lăsat păcălite de scenariul pus în aplicare cu ceilalţi membri ai găştii. 

Metoda „mă bate nene, mă bate!” 

O tactică folosită de banda lui Orlando este denumită  „mă bate, nene, mă bate“. De obicei, doi sau trei minori din gaşcă se prefac că se iau la bătaie, iar unul dintre ei, în cele mai multe cazuri Bumberică, cere ajutorul victimei de care se lipeşte implorând ajutor, momentul în care ţinta atacului este buzunărită.  

Un alt mod de operare este cel în care copiii aleg victime persoanele mai în vârstă, de obicei femei şi le smulg pur şi simplu genţile din mână.

„Este o gaşcă de până la 10 minori, dar care nu acţionează toţi odată, ci atunci când se întâlnesc aplică astfel de metode pentru a produce infracţiuni. Am reuşit să probăm şi să trimitem în judecată doi majori, dar sunt şi cazuri în care aceştia acţionează fără coordonarea unor persoane majore“, a mai declarat comisarul-şef Cezar Filip, comandantul Poliţiei Piatra Neamţ. Ofiţerul a mai precizat că banda de infractori minori a fost prinsă de cel puţin 30 de ori.

VIDEO Clanul Neda explică cum acţionează atunci când atacă bătrânii (sursa: ziarpiatraneamt.ro)

Orlando, vedetă şi în Parlament

Cazul Orlando a ajuns să fie cunoscut şi în Parlament, după o intervenţie  a deputatului PC de Neamţ, Cătălin Drăguşanu.

„În pofida vârstei fragede, copilul este specializat în tâlhării şi furturi prin diferite metode de distragere a atenţiei. Numai într-un singur caz de furt a putut sustrage 4.000 de euro şi 15.000 de lei. Copilul este, însă, ajutat şi încurajat de persoane majore, persoane care ar trebui să răspundă penal pentru faptele lor“, a declarat parlamentarul care a cerut reînfiinţarea şcolilor de corecţie la nivel de judeţe, în scopul reeducării minorilor delincvenţi.

La Centrul de reeducare de la Târgu Ocna, minorii trebuie să fie împlint 15 ani pentru a putea fi cazaţi.

Pe aceeaşi temă:

Orlando, micul hoţ specializat în metoda „Apără-mă, nene!”, a ajuns vedetă în Parlament

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție