VIDEO Capacitate 2017. Rezolvarea subiectelor la Matematică la Evaluarea Naţională Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuă emoţiile pentru absolvenţii ciclului gimnazial care au susţinut miercuri, cea de a doua probă, din cadrul Evaluării Naţionale 2017, cea la Matematică. La ora 13.00, la Adevărul Live Manuela Mişcoci, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Spiru Haret“, va rezolva subiectele primite astăzi de elevi.

Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin miercuri, 21 iunie, proba de Matematică la Evaluarea Naţională. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie în centrele de examen şi pe evaluare.edu.ro. În judeţul Neamţ la examene participă peste 4.000 de elevi.

URMĂREŞTE PE LIVE.ADEVARUL.RO REZOLVAREA SUBIECTELOR

UPDATE 12:50 Profesorul de Matematică, Ştefan Vlaston a  declarat pentru Adevărul că subiectele au fost la fel ca în anii trecuţi, acestea fiind, per total, de un nivel mediu de dificultate. „Sunt în spiritul subiectelor care s-au dat în anii trecuţi. Primele 6 exerciţii presupun un nivel minim de dificultate, deci nota 4 ar fi trebuit să fie asigurată. La cel de al lII-lea subiect, punctul 3 este ceva mai complicat: aici era nevoie să manevrezi două ecuaţii cu două necunoscute.  Şi la punctul 4 este destul de sofisiticat.

La subiectul al III-lea, la prima problemă, lucrurile devin ceva mai complicate la punctele b şi c. La cea de a doua problemă, punctul c a fost şi acesta puţin mai dificil. În mod cert,  îţi trebuia puţină creativitate şi talent pentru a rezolva aceste probleme  şi pentru a obţine nota maximă“.

 

Calendar examen Evaluare Naţională

19 iunie - Limba şi literatura română, probă scrisă

21 iunie - Matematica, probă scrisă

22 iunie - Limba şi literatura maternă, probă scrisă

26 iunie - Afişarea rezultatelor (până la ora 16)

26 iunie - Depunerea contestaţiilor (orele 16 – 20)

27-29 iunie - Rezolvarea contestaţiilor

30 iunie - Afişarea rezultatelor finale după contestaţii

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort