Viața tumultuoasă a Cuviosului Paisie, ucraineanul canonizat de Biserica Ortodoxă la Mănăstirea Neamţ

0
Publicat:

La Mănăstirea Neamţ, pe 15 noiembrie a fiecărui an, este pomenit stareţul ucrainean Paisie, canonizat la aşezământul monahal din munţii Stânişoarei, care este cel mai vechi şi mai mare din Moldova.

Icoana și racla cu moaștele Sfântului Paisie FOTO Ziarul Lumina

Paisie Velicicovschi mai este cunoscut şi ca Paisie de la Neamţ sau Paisie cel Mare. A fost călugăr şi teolog cu o contribuţie hotărâtoare la înnoirea monahismului ortodox prin redescoperirea scrierilor patristice şi publicarea Filocaliei, o antologie din scrierile pustnicilor, monahilor şi clericilor ortodocşi din secolele IV - XV, majoritatea centrate pe practicarea virtuţilor şi a vieţii spirituale din mănăstiri, remarcându-se şi ca lingvist.

A fost un îndrumător al vieţii monahale din ţinutul Moldovei şi nu numai, fiind considerat o personalitate a istoriei Bisericii Ortodoxe. „De la dânsul ne-au rămas circa 300 de manuscrise copiate, mai multe traduceri, diferite învăţături, acesta dând naştere unei mişcări spirituale, un curent isihast numit «paisianism»“, spune preot dr. Florin Ţuşcanu, un erudit cercetător al vechilor arhive domneşti şi bisericeşti.

Paisie s-a născut la Poltava (Ucraina), la 21 decembrie 1722, având o viață tumultoasă. A studiat şi la Academia Duhovnicească din Kiev, care a fost înfiinţată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. A ajuns şi prin Ţările Române, la diverse mănăstiri şi schituri, apoi la Muntele Athos, unde a stat 17 ani. În anul 1763, pentru că Sfântul Munte se afla sub jurisdicţie otomană, stareţul pleacă de acolo.

O face împreună cu 64 de ucenici români şi slavi, revenind în Moldova, la Mănăstirea Dragomirna, unde organizează viaţa monahală pe principii foarte severe. Evenimentele istorice  aveau să-l aducă pe Paisie iar în ţinutul Neamţului. La sfârşitul războiului ruso-turc din 1768-1774, Bucovina de Nord a ajuns în posesia Imperiului Habsburgic, la fel şi lăcaşul pomenit. 

Cea mai impozantă biserică ctitorită de Ştefan cel Mare

„Temându-se de presiuni religioase (...), stareţul Paisie se refugiază cu cei 350 de monahi ai săi la Mănăstirea Secu (...) unde s-au aşezat la 14 octombrie 1775. S-au confruntat cu o acută lipsă de chilii, pe care au început a le zidi înăuntru şi pe dinafară de zidurile mănăstirii, precum şi prin pădure“, scrie Valentina Pelin în cartea „Paisianismul în contextul cultural şi spiritual sud-est şi est european (secolele XVIII-XIX)“.

Mănăstirea Neamț FOTO Mitropolia Moldovei

În 1779 i s-a încredinţat conducerea Mănăstirii Neamţ, iar în volumul menţionat se mai arată că stareţul „a lăsat aici urmele cele mai durabile şi a avut influenţa cea mai mare asupra monahismului românesc. A reluat pe o scară mult mai vastă iniţiativele sale culturale, mai cu seamă activitatea literară. Echipe de traducători şi copişti lucrau la revizuirea şi traducerea în slavonă şi română a scrierilor filocalice“.

Neamţul acelor ani devenise centrul monahismului ortodox, şcoală de viaţă isihastă şi cultură duhovnicească pentru întreg Răsăritul ortodox.

Ucraineanul Paisie a trecut la cele veşnice în Postul Crăciunului, la 15 noiembrie 1794, în vârstă de 72 de ani, slujba de înmormântare fiind oficiată de episcopul Veniamin Costachi. A fost canonizat de BOR în 1992, care a stabilit praznicul său în ziua de 15 noiembrie.

Luna noiembrie are şi o altă semnificaţie deosebită la Mănăstirea Neamţ, pe data de 14 sărbătorindu-se sfinţirea bisericii ctitorite de voievodul Ştefan cel Mare în 1497, după lucrările care au durat 12 ani. A fost zidită pe locul alteia, ridicată de domnul Petru Muşat şi care a fost grav avariată de un cutremur, cel mai probabil, după cum susţin istoricii, cel din 1471.

Biserica este printre ultimele ale domniei sale şi tocmai din această cauză s-a dorit să fie o construcţie unică, impunătoare, atât din punct de vedere artistic, cât şi arhitectural. Iar întâmplarea a făcut ca sfinţirea ei să se facă într-un context istoric aparte, la puţin timp după ce oastea moldovenilor învingea, în octombrie 1497, la Codrii Cosminului, pe polonezii conduşi de regele Albert.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți