Ursoaica Anca, mutată din cuşca de la zoo, în rezervaţia Libearty Zărneşti. Grota ursului Vasile a rămas goală după un secol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursoaica Anca a fost transferată la rezervaţia din Zărneşti FOTO: Facebook/Dussenne Tony

După 20 de ani de captivitate, ultimul exemplar de urs din Parcul Zoologic Cozla a fost transferat în rezervaţia din judeţul Braşov.

Povestea tristă a ursoaicei Anca, un exemplar care trăia în captivitate la Parcul Zoologic Cozla din Piatra Neamţ a sensibilizat în ultimii ani opinia publică, astfel încât în mediul online s-a cerut în mod insistent eliberarea exemplarului. Peste 17.000 de semnături s-au strâns într-un demers prin care se cerea eliberarea ultimului urs din grădina zoo, iar administraţia locală a acceptat în cele din urmă cererea de transfer a ursoaicei.      

„A fost o solicitare, iar administratorul Parcului Zoo a considerat că este o decizie corectă. Ţinând cont şi de ultimile apariţii din spaţiul public, am apreciat că o măsură de acest gen este benefică. Ursoaica va beneficia de nişte condiţii mai bune, cu precizarea că, la Piatra-Neamţ, spaţiul în care se afla ursoaica îndeplinea condiţiile, conform legii” a declarat Dragoş Chitic, primarul municipiului Piatra Neamţ. 

Ursoaica Anca, înainte de eliberare FOTO: ampbears.ro 

Luni, 23 aprilie, ursoaica a părăsit pentru prima dată după 20 de ani cuşca din parcul zoo şi a fost transferată la Sanctuarul de urşi „Libearty” Zărneşti (Braşov), cea mai mare rezervaţie de urşi bruni din sud-estul Europei. În spaţiu de semi-sălbăticie, unde mai sunt 97 de exemplare, se află din octombrie 2014, şi Ina, sora ursoaicei Anca, transferată tot de la grădina zoo din Piatra Neamţ, la solicitarea asociaţiei de protecţie a animalelor „Milioane de Prieteni“, din Braşov.

Grota ursului Vasile, fără locatar

Timp de 115 ani, parcul zoologic Cozla a găzduit fără întrerupere cel puţin un exemplar de urs. Primul locatar a Grotei Urşilor a fost Vasile, un exemplar adus aici în 1903.   

„Primul urs care a fost localizat la punctul zoologic din Piatra Neamţ a fost adus în toamna anului 1903, ca să se obişnuiască cu publicul, cu aproape un an înainte de inaugurarea parcului, la 15 august 1904. Hotârârea s-a luat la acea vreme de primarul Nicu Albu, pentru atragerea publicului. „Copiii se simţeau atraşi de Grota ursului Vasile, adus în 1903 pentru acomodare. Grilajul a fost instalat în 1909“, spune Sergiu Găbureac, scriitor şi colecţionar din Piatra Neamţ care a adus aminte de acest episod în albumul-catalog cartofil „Piatra Neamţ, odinioară, oraş european“ (Editura Cetatea Doamnei, 2014). 

Carte poştală cu ursul Vasile, primul exemplar de la Parcul Cozla Sursa: Sergiu Găbureac  

Sergiu Găbureac spune că, la rândul lui, a solicitat an de an mutarea ursului din parcul zoo, deoarece spaţiul este impropriu animalelor de talie mare, iar  disconfortul olfactiv pentru riverani şi vizitatori era evident mai ales în sezonul cald: 

„Eu mă bucur că s-a reuşit această relocare, dar ursoaica va fi mutilată din punct de vedere al simţului libertăţii. Oricum, e un lucru bun că nu va mai fi stresată de tot felul de indivizi care veneau, ţipau, urlau şi îi aruncau tot felul de produse alimentare, multe necontrolate“.    

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată