Un turist a suferit un infarct pe Ceahlău. În lipsa unui elicopter, misiune grea a salvamontiştilor FOTO

0
Publicat:

O misiunea grea a salvamontiştilor care acţionează pe Ceahlău, în Neamţ, a avut loc pe un traseu montan. Un turist a suferit un infarct, iar în lipsa unui elicopter, pacientul a fost coborât în Durău.

Salvamontiști în misiune FOTO Adrian Lăzăroaia

Nedoritul incident s-a petrecut ieri, 7 iulie 2023, în jurul prânzului. Un turist de 39 de ani, urca, împreună cu fiul, spre platoul montan, alegând poteca alpină Staţiunea Durău - Cabana Fântânele - Staţia Meteo - Cabana Dochia, iar când se afla lângă Cuşma Dorobanţului ( o stâncă de mari dimensiuni), a suferit accidentul cardiac.

Cineva care cobora pe acel traseu a observat că îi este rău şi a sunat la numărul de urgenţă 112, solicitând ajutor medical. Spre locul indicat au plecat salvamontiştii de la baza situată la cabana Dochia, având la ei aparatură medicală, ca echipă de prim răspuns la urgenţă, mai fiind trimisă una, din Durău, pentru a ajuta la transportul turistului care a făcut infarct pe Ceahlău.

„A început să acuze dureri precordiale, care iradiau spre membrele superioare şi amorţeli de membre. Am trimis echipa de la Dochia cu defibrilator, monitor, oxigen, că ajungea mai repede şi echipa din Durău. Am solicitat elicopter, dar era nevoie de unul cu troliu, pentru că turistul trebuia extras din zona împădurită“, a declarat, pentru Atitudinea de Neamţ, Adrian Lăzăroaia, salvamontistul care a coordonat acţiunea.

Sosirea unui aparat de zbor pe heliportul amenajat pe platoul muntelui nu a fost posibilă, pentru că cel de la Târgu Mureş era deja într-o misiune. Cel din Braşov n-a putut să decoleze din cauza unor descărcări electrice, iar elicopterul de la Iaşi, care nu are troliu, dar ar fi putut prelua pacientul din Durău, era la altă urgenţă medicală.

Salvatorii montani au coborât pacientul până pe drumul Axial FOTO Adrian Lăzăroaia

În aceste condiţii, salvatorii au avut o misiune grea, fiind coborât până în apropierea staţiunii, pe drumul Axial (şosea care face legătura între Durău şi Bicaz), unde-l aştepta o ambulanţă, pentru transportul la un spital. Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, s-au primit nouă apeluri prin care se solicita intervenţia salvatorilor montani.

Patru au fost pentru Salvamont Lupeni, două pentru serviciul Suceava şi câte unul pentru Dâmboviţa, Neamţ şi Salvamont Prahova - Azuga. În cadrul acestor intervenţii au fost salvate 11 persoane, dintre acestea patru fiind predate cadrelor de la Ambulanţă sau SMURD. În cazul unei persoane rănite a fost solicitat un elicopter.

În zilele de la sfârşitul săptămânii trecute, în masivul Ceahlău salvamontiştii nemţeni au intervenit în trei cazuri cu turişti care au nevoie de îngrijiri în urma avut răni mai uşoare, dar s-au înregistrat şi trei situaţii grave, ce au presupus operaţiuni de salvare, victimele, toate se sex feminin, suferind leziuni grave, respectiv fracturi de picioare.

Turistul cu probleme a fost transportat la spital FOTO Adrian Lăzăroaia

Ultimul incident nedorit s-a petrecut duminică, 2 iulie 2023, pe traseul - Izvorul Muntelui - Lutul Roşu - Cabana Dochia, în zona Detunate - Piatra cu Apă. Victimă a fost o turistă din judeţul Suceava, care, în jurul orei 16.00, a suferit un grav traumatism de membru inferior. Intervenţia salvamontiştilor a avut loc în timpul unei furtuni.

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu