Un şofer nesăbuit şi peripeţiile care l-au trimis la închisoare. Ce a făcut în timpul unui proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Infracţiunile comise au determinat o condamnare cu executare pentru un şofer FOTO Adevărul.ro

Peripeîiile penale l-au tris la închisoare pe un şofer nesăbuit, el comiţând o infracţiune în timp ce avea un proces pe rolul instanţei

Vasile Ilieş, în vârstă de 59 de ani, din Târgu Neamţ, este într-o postură nedorită, dar una pe care parcă a căutat-o, după ce joi, 8 iulie 2021, poliţiştii de la compartimentul investigaţii crimnale din oraşul menţionat au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, care fusese emis de judecători pe numele lui. 

„Cel în cauză era condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi 20 zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită. În fapt, la data de 17 februarie 2021, cel în cauză a oferit agenţilor de poliþie o sumă de bani, pentru a nu întocmi un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului“, se arată într-un comunicat al Poliţie Neamţ. 

De fapt, Ilieş a fost prins nu o dată, ci de două ori cu nereguli în trafic, în ambele situaţi încercând să cumpere indulgenţa oamenilor legii. Prima ofertă a fost declinată, a fost întocmit dosar penal, acuzatul fiind trimis în judecată, în stare de libertate. În timpul procesului a căzut din nou în aceeaşi abatere, alcool la volan şi tot pentru dare de mită a fost arestat, ulterior măsura fiind revocată, iar recent a fost condamnat. 

În primul caz a primit o sentinţă cu suspendare, 1 an, 6 luni şi 20 de zile, însă la al doilea nu a mai avut parte de clemenţă. Pe data de 10 mai 2021, magistraţii de la Tribunalul Neamţ au aplicat o pedeapsă cu executare de 2 ani şi 20 de zile de închisoare, iar zilele trecute aceasta a devenit definitivă, la Curtea de Apel Bacău. 

Pe 17 februarie 2021, Vasile Ilieş, deşi ştia la ce pericol se expune, a consumat băuturi alcoolice şi s-a urcat la volan, dar în timp ce circula prin oraş a fost tras pe dreapta de un echipaj al Poliţiei. Bănuind ce-l aşteaptă, a încercat să cumpere bunăvoinţa celor două cadre, oferind 500 de dolari. Oamenii legii l-au refuzat, au anunţat superiorii şi a urmat un flagrant ăi o nouă trimitere în judecată. 

Mituitorul ar fi vrut ca poliţiştii să nu întocmească actele de constatare ale infracţiunii de conducere a unui autovehicul având în sânge o concentraţie alcoolică peste limita admisă, respectiv 0,67 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Cam tot în aceleaşi condiţii s-a petrecut şi fapta care i-a adus primul dosar penal. Spre sfârşitul anului 2019, Ilieş a fost depistat conducând băut, iar pentru a scăpa a încercat să ofere poliţiştilor suma de 400 de dolari. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Au avut zile! Supravieţuiri miraculoase, după ce au ajuns sub roţile unor mastodonţi

Un interlop, ultraj în sala de judecată. Magistrat înjurat ca la uşa cortului de Merişor, un individ urmărit general

Mai multe pentru tine:
A fugit într-un suflet și-a făcut un gest care-a topit inimile fanilor ei! „Kate este extraordinară!”
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil