Un brad a distrus complet maşinile de intervenţie ale Serviciului Salvamont Neamţ. Pagubele depăşesc 200.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipajele Serviciului Salvamont Neamţ vor ajunge mult mai greu la intervenţiile din masivul Ceahlău după ce un brad rupt de vânt s-a prăbuşit peste trei maşini de teren.

Trei autospeciale ale Serviciului Salvamont Neamţ nu mai sunt funcţionale după ce au fost avariate grav în urma prăbuşirii unui brad rupt de vânt. Incidentul s-a petrecut duminică seară, 11 decembrie, în jurul orei 22.00, când rafale de peste 100 km/h au produs căderi de arbori în toată zona montană. 

„Trei autospeciale au fost distruse în întregime. Maşinile aveau dotări tehnice de ultimă generaţie, trolii, comunicaţii, echipamente medicale de urgenţă, erau ranforsate şi pregătite să facă faţă terenului greu accesibil din zona montană“, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ. 

Cu doar câteva zile înainte de startul sezonului turistic de sărbători, salvamontiştii care acţionează în Ceahlău sunt în incapacitate totală de a interveni conform procedurilor operative şi sunt conştineţi că va dura destul de mult până când vor putea să-şi recupereze capacitatea tehnică. 

Estimările arată că pagubele în urma nefericitului incident depăşesc 200.000 lei.

„Timpii de intervenţie terestră în Masivul Ceahlău se vor tripla în condiţiile în care sezonul turistic de iarnă va începe în mai puţin de zece zile, iar în cazul unor temperaturi scăzute timpul de supravieţuire a victimelor scade simţitor. Nu ştim cum o să putem rezolva această situaţie. Aceasta este din păcate realitatea pe care trebuie să ne-o asumăm“, a mai precizat Raul Papalicef.

Şeful Salvmont Neamţ speră că, având în vedere importanţa serviciului şi a faptului că în fiecare an zeci de turişti sunt salvaţi graţie operaţiunilor salvatorilor montani, Consiliul Judeţean Neamţ va rezolva această problemă.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete