Un băiat de 16 ani și-a atacat unchii cu toporul, la beție. Pe unul l-a omorât

0
Publicat:

O crimă şi o tentativă de omor sunt faptele oribile comise cu toporul de un adolescent din Neamţ, victime fiind unchii acestuia. Autorul a fost prins imediat şi a fost dispusă măsura arestării preventive.

Acuzatul a fost arestat de către magistrații de la Tribunalul Neamț FOTO Arhiva Adevărul

Infracţiunile cu violenţă extremă comise cu toporul s-au petrecut în seara zilei de 6 mai 2023, într-o locuinţă din satul Traian, comuna Zăneşti, Neamț. Consumul exagerat de alcool, inclusiv din partea făptaşului de doar 16 ani, pare să fi fost factorul declanşator al conflictului soldat cu două victime.

La fel ca în alte situaţii asemănătoare, după ce au băut, prin jurul orei 21.00 au apărut discuţii în contradictoriu, iar adolescentul a reacţionat extrem de violent, săvârșind fapte oribile. S-a înarmat cu un topor şi şi-a lovit rudele de mai multe ori, provocându-le leziuni foarte grave.

Vecinii au fost cei care au sesizat autorităţile despre scandal. Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru un bărbat de 43 de ani declarând decesul.

Celălalt unchi rănit, în vârstă de 41 de ani, a fost transportat  la Spitalul Judeţean Neamţ. Este în stare foarte gravă, fiind diagnosticat cu traumatism cranio cerebral acut, având şi o rană în zona unei tâmple.

La doar 16 ani, autorul mai are la activ şi alte fapte penale, furturi şi violenţă în familie, iar  duminică seară, 7 mai a.c., a fost arestat preventiv.

„Dispune arestarea preventivă a inculpatului A.D.S., pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat, în forma violenţei în familie şi tentativă de omor, pentru o perioadă de 30 zile. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi pentru procuror“, se arată în decizia Tribunalul Neamţ.

Codul Penal, la Articolul 189, prevede că omorul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani. În cazul de faţă, cum făptaşul este minor, sancţiunea este între 7 ani şi 6 luni şi 12 ani şi 6 luni, dar, prin contopire, se poate adăuga şi o treime din sentinţa pentru tentativă de omor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți