Trei sute de ani de la naşterea Sfântul Paisie de la Neamţ. Viața lui a fost plină de încercări grele

La împlinirea a trei sute de ani de la naşterea unui cunoscut cuvios, o manifestare internaţională este organizată de mai multe instituţii, Arhiepiscopia Iaşilor, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ şi o seculară mănăstire, scopul fiind de a „puncta“ academic cine a fost Sfântul Paisie de la Neamţ.

Este vorba despre simpozionul „Moştenirea spirituală şi culturală a Sfântului Paisie de la Neamţ. 300 de ani de la naştere“, care are loc între 13 şi 16 noiembrie 2022. Festivitatea de deschidere a fost la Iaşi, printre cei care au susţinut comunicări fiind şi părintele Filipp, mitropolitul Poltavei, care a transmis un mesaj de la Onufrie, mitropolitul Kievului şi Ucrainei.

Alte manifestări sunt programate la Mănăstirea Neamţ, cel mai vechi aşezământ de cult din Moldova. Conform canoanelor, seara trecută a fost săvârşită de către IPS Teofan, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, slujba privegherii, Vecernia mare, Litia şi Utrenia, în memoria sfântului Paisie, iar astăzi a avut loc Sfânta Liturghie.

Paisie Velicikovski, care este prăznuit pe data de 15 noiembrie, s-a născut la Poltava, la 21 decembrie 1722, studiind la Academia Duhovnicească din Kiev. A ajuns şi în Ţările Române, la diverse mănăstiri şi schituri, apoi la Muntele Athos, unde a stat 17 ani. În anul 1763, pentru că teritoriul elen se afla sub jurisdicţie otomană, stareţul pleacă de acolo.

O face împreună cu 64 de ucenici români şi slavi, revenind în Moldova. A vieţuit la Mănăstirea Dragomirna, cu acordul mitropolitului Gavriil Calimachi şi a domnului Grigore Calimachi. Aici a organizat viaţa monahală a aşezământului după cum erau regulile la Muntele Athos, pe principii foarte severe.

Evenimentele istorice din acel veac trecut aveau să-l aducă pe Paisie în ţinutul Neamţului. La sfârşitul războiului ruso-turc din anii 1768-1774, o parte din Bucovina, regiune istorică a principatului Moldova, a ajuns în urma negocieri de culise sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, la fel ca şi mănăstirea pomenită.

„Temându-se de presiuni religioase (...), stareţul Paisie se refugiază cu cei 350 de monahi ai săi la Mănăstirea Secu (...) unde s-au aşezat la 14 octombrie 1775“, se consemnează în cartea „Paisianismul în contextul cultural şi  spiritual sud-est şi est european (secolele XVIII-XIX)“, semnată de Valentina Pelin.

În 1779, lui Paisie i s-a încredinţat şi conducerea Mănăstirii Neamţ. În volumul menţionat se mai arată: „a lăsat urmele cele mai durabile şi a avut influenţa cea mai mare asupra monahismului românesc. A reluat pe o scară mult mai vastă iniţiativele sale culturale, mai cu seamă activitatea literară. Echipe de traducători şi copişti lucrau la revizuirea şi traducerea în slavonă şi română a scrierilor filocalice“.

Neamţul acelor ani devenise centrul monahismului ortodox, şcoală de viaţă isihastă şi cultură duhovnicească pentru Răsăritul ortodox. Paisie a trecut la cele veşnice la 15 noiembrie 1794, slujba de înmormântare fiind oficiată de episcopul Veniamin Costachi. A fost canonizat de BOR în 1992.