Spectacol cu mascaţi terminat tragic la Roman

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mascatul nu a mai putut fi salvat

Un bărbat de 49 de ani a murit în timp ce era la colindat cu un grup de urători, în zona magazinului Dedeman din Roman. Şi primele ore ale anului nou au fost solicitante pentru medicii de urgenţă de la Spitalul Judeţean Neamţ.

„Din câte am înţeles de la colegii de la Salvare, mascaţii au dansat, s-au îmbrâncit, iar când s-au ridicat cel care era dedesubt era mort“, a spus Letiţia Damoc, şeful Serviciului de Ambulanţă Neamţ.  Incidentul a avut loc în ultima zi a anului trecut.

245 de nemţeni la Urgenţe

„Din noaptea de Anul Nou şi până astăzi am fost solicitaţi să acordăm îngrijiri pentru 245 de pacienţi. Mai aglomerat a fost noaptea trecută, când au fost 115 pacienţi“, a precizat medicul Cristian Păsălău. Pacienţii au reclamat afecţiuni diverse: politraumatisme, crize de inimă şi diabet, dar ponderea cea mai mare au avut-o problemele digestive.

„Au fost mai mulţi pacienţi cu astfel de afecţiuni, dar era de aşteptat ca, într-o perioadă cum e cea de sărbători, să avem astfel de situaţii“, a mai spus doctorul.  Spre deosebire de medici, pompierii nemţeni au avut puţine solicitări în primele zile ale noului an.

Ei au intervenit pentru stingerea a două incendii produse pe 1 şi pe 2 ianuarie la Târgu Neamţ şi în satul Itrineşti, comuna Mărgineni. Ambele incendii au fost provocate de scurtcircuite.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”