Şeful IPJ Neamţ nu mai vrea orar la posturile de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dorel Manole, noul şef al poliţiei nemţene, şi-a verificat, în ultima perioadă, subordonaţii

Dorel Manole, noul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Neamţ, a verificat în ultima perioadă posturile de poliţie din judeţ şi a ajuns la concluzia că trebuie să ia o serie de măsuri urgente.

A fost surprins mai ales de orarele de lucru afişate la unele posturi de poliţie din Neamţ. „Le-am spus să scoată orarele. Nu se poate ca Poliţia să aibă program de la 8.00 la 16.00. Poliţistul trebuie să fie tot timpul la dispoziţia cetăţeanului, de aia avem indemnizaţie şi spor de dispozitiv. Ar mai urma să ne trezim că avem posturi unde se face «inventarul»", a precizat Dorel Manole, şeful poliţiei nemţene.

Totodată, pornind de la presupusele legături dintre unii poliţişti nemţeni şi interlopii din judeţ, comisarul şef le-a transmis şefilor de post din Neamţ să aleagă cât mai repede între profesie şi prietenii. „Rugămintea mea este ca toţi cei care au legătură cu membrii unor clanuri interlope să aleagă între uniformă şi legătura cu aceştia. Trebuie să se gândească cât mai repede dacă mai vor să lucreze în poliţie", a spus Dorel Manole.

Deşi a găsit nereguli la posturile de poliţie din Neamţ, noul şef al IPJ crede că acestea nu sunt probleme majore şi că pot fi corectate atâta timp cât superiorii vor controla activitatea tuturor lucrătorilor din poliţia nemţeană, care până acum au cam acţionat după cum au crezut de cuviinţă.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa