Şapte primari din Moldova s-au coalizat oficial într-o asociaţie. „Am hotărât sa ne luăm destinul în propriile mâini“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarii a şapte municipii din zona de nord-est au semnat marţi, 23 iulie, la Piatra Neamţ actele de înfiinţare a asociaţiei ”Moldova se dezvoltă” şi au stabilit conducerea noii structuri, preşedinte al asociaţiei fiind desemnat edilul de Iaşi Mihai Chirica.

Actele legale de înfiinţare a asociaţiei au fost semnate la Piatra Neamţ, de către primarii celor şapte municipii fondatoare, respectiv Cătălin Flutur (Botoşani), Mihăiţă Negură (Câmpulung Moldovenesc), Mihai Chirica (Iaşi), Dragoş Chitic (Piatra Neamţ), Lucian Micu (Roman), Ion Lungu (Suceava) şi Ilie Boncheş (Vatra Dornei).

Totodată, cei şapte edili au decis şi componenţa primei structuri de conducere a Asociaţiei. Primarul Iaşiului Mihai Chirica a fost desemnat în funcţia de preşedinte, iar primarul de Suceava Ion Lungu va ocupa postul de vicepreşedinte.

„Este un moment istoric în care noi, reprezentanţii aleşi ai acestor oraşe, care au împreună peste 1 milion de locuitori, am hotărât sa ne luăm destinul în propriile mâini şi să luptăm pentru toţi oamenii din regiune. Vom fi vocea care strigă că Moldova vrea autostradă şi spital regional de urgenţă, că oraşele Moldovei vor drumuri de centură, drumuri exprese, aducţiuni de gaze naturale, parcuri industriale, aeroporturi europene, spitale şi şcoli. Vom fi o voce puternică şi nu vom sta cu mâinile încrucişate când nevoile noastre vor deveni bătaia de joc a guvernării acestei ţări”, a declarat primarul Iaşiului Mihai Chirica, la finalul reuniunii.

El a adăugat că ”locuitorii din zona Moldovei trebuie să-şi decidă singuri soarta, nu doar când li se cere votul”.

Acordul-cadru de înfiinţare a Asociaţiei „Moldova se dezvoltă” a fost semnat de către cei şapte primari edili pe 17 decembrie 2018, la Suceava.

Obiectivul principal al asociaţiei îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii de transport de importanţă regională şi naţională, prioritare fiind autostrada Iaşi-Târgu Mureş, autostrada Nord-Sud, care să lege Moldova de Bucureşti, construirea şoselelor de centură la nivelul oraşelor asociate, interconectarea cu reţelele de transport european, inclusiv spre Ucraina şi Moldova, modernizarea transportului feroviar, asigurând interconectivitatea prin trenuri de mare viteză cu celelalte regiuni.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa