Ruinele bisericii de sub lacul Bicaz au ieşit dintre gheţuri. Spectacolul rar care se poate vedea doar în iernile geroase
0Biserica de la Gura Hangului construită în decurs de trei decenii, a fost distrusă prin dinamitare, pe 22 mai 1959, la ordinul comuniştilor, pentru a permite formarea lacului de acumulare Izvorul Muntelui.
Rămăşiţele vechii biserici de la Hangu, aflate pe fundul lacului de la Bicaz, oferă în iernile geroase un spectacol unic. Ruinele lăcaşului care a dispărut sub ape în urmă cu aproape 60 de ani, în urma dinamitării, pentru a face loc lacului de acumulare Izvorul Muntelui, ies deasupra suprafeţei îngheţate şi pot fi observate de oricine ajunge în apropierea lor.
O astfel de apariţie a putut fi observată în urmă cu cinci ani, în lunile februarie-martie 2012, dar şi zilele trecute, când Liliana Pântea, bibliotecară în comuna nemţeană, a ajuns până aproape de ruinele lăcaşului şi a fotografiat peisajul.
„Am păşit încet, atunci când m-am apropiat de ceea ce mai rămăsese din impunătoarea catedrală. Imaginea era uluitoare. Nu mai văzusem vreodată atâta măreţie izvorâtă dintre ruine. Zidurile sfărâmate erau acoperite aproape de pământ, cu bucăţi mari de gheaţă. Era ca şi cum aceste ruine, în încăpăţânarea lor de a atinge Cerul, de a-I vorbi despre durerea încătuşată timp de 60 de ani, au erupt, spărgând, cu o forţă uriaşă, stratul gros de gheaţă ce le acoperea, ieşind, din nou, la lumină. Era un spectacol copleşitor: ziduri dărâmate, acoperite de blocuri de gheaţă, peste care coborau, îmbrăcându-le în lumină asfinţitului, câteva din razele palide ale soarelui“, descria Liliana Pântea pe pagina de Facebook a bibliotecii Hangu.
Ruinele bisericii sunt vizibile şi în verile secetoase, când aportul de apă al Bistriţei şi afluenţilor de pe versanţi este redus.
Istoria dureroasă a bisericii-catedrale
Rămăşiţele bisericii de la Hangu, de pe fundul lacului de acumulare Izvorul Muntelui, au în spate povestea tragică din primăvara anului 1959, atunci când comuniştii erau în plin proces de strămutare a locuitorilor din vetrele satelor ce urmau să devină cuva lacului de acumulare
Lucrările la acest lăcaş începuseră în anul 1922 şi au durat aproape 30 de ani. La ridicarea bisericii s-a folosit beton armat cu şine de fier, luate de la o cale ferată forestieră dezafectată după Primul Război Mindial. A fost, se spune, unul din motivele pentru care biserica nu putea fi dezafectată şi transportată în altă zonă, aşa cum s-a procedat cu alte lăcaşuri din zonă.
Pentru a închide barajul de la Bicaz, comuniştii au strămutat peste 18.000 de oameni. Acţiunea începuse în anul 1956 şi aveau să dispară în decurs pe patru ani satele Reteş, Leteşti, Cârnu sau au fost rupte părţi din Răpciuni, Izvoru Alb, Hangu, Buhalniţa, Secu şi Poiana Largului.
Cu un an înainte de inaugurarea barajului (1 iulie 1960), preoţii satelor Hangu şi Fârţagi au început să-şi îndemne enoriaşii, la slujba de duminică, să-şi mute morţii în noul cimitir de pe Dealul Chiriţenilor. A luat astfel naştere ceea ce avea mai târziu să se numească „Drumul Morţilor” – cel pe care au fost cărate osemintele.
Pentru a-i convinge pe localnicii din Valea Bistriţei să se mute, comuniştii le-au făcut vetre de sat, ba chiar le-au oferit şi bani pentru exproprieri.