Reguli din bătrâni pentru montaniarzi. „Triumful turistului e să se întoarcă cu toate încheiturile unse, iar nu înţepenite“

În perioada interbelică, odată cu trezirea interesului românilor pentru drumeţii, se forma şi literatura de specialitate dedicată acestei pasiuni.

În anii de după Primul Război Mondial, mersul pe munte începea să devină o preocupare tot mai mare de timp liber pentru români. Peisajele spectaculoase şi cadrul natural generos îi atrăgeau pe orăşeni spre culmile Făgăraşilor, în Retezat, sau Bucegi, însă mulţi abordau astfel de drumeţii fără minime cunoştinţe în domeniu.

În anul 1920 apărea, la Editura Cartea Românească o lucrare ce cuprindea sfaturi utile pentru amatorii de drumeţii montane intitulată „Cartea Munţilor“. Semnată de Bucura Dumbravă (pseudonimul prozatoarei Fany Seculici), cartea era reeditată în 1924 sub egida „Hanul Drumeţilor -  Asociaţie Patriotică pentru răspândirea turismului şi crearea de parcuri naţionale în România”. 

În lucrarea amintită, la capitolul „Economia forţelor“, erau prezentate cu argumente logice o serie de reguli ce trebuie respectate pentru reuşita unei drumeţii montane. Din start, autoarea precizează cărei categorii de montaniarzi li se adresează aceste informaţii utile:

„Nu vorbesc de economisirea forţelor pentru acei cărora li s'ar potrivi porecla din cântecul vechiu despre boierii Bălăceni: <cei nebuni de vitejie>... drumeţească. Acestora nu le trebuie nici un sfat, pentru că nu l-ar primi. Puternicul lor temperament nu se disciplinează decât prin sine însuşi, după ce şi-a făcut de cap; după ce au înghiţit kilometri şi munţi şi s'au jucat cu prăpastia, cu vijelia şi cu viforul, chiar natura îi sileşte să înţeleagă câte o învăţătură practică. Dar nici atunci <nebunii> nu se căiesc de îndrăsneala lor, ci se închină râzând ca un viteaz înaintea unui alt viteaz. Acest temperament e rar în România actuală. El a înflorit în epoca haiducilor, fireşte sub o altă formă social”

Pentru cei care vor să-i urmeze sfaturile, autoarea le aduce argumente că forţele fizice pot fi bine economisite dacă sunt respectate anumite reguli, începând chiar de la plecare: 

„E bine să porneşti cu pas domol şi măsurat, mai ales dacă i-a venit greu să te scoli şi eşti încă amorţit de somn. O sforţare prea timpurie îţi taie genunchii pentru toată ziua. Un ritm potolit al mersului te duce departe, pe nesimţite, şi-ţi dă putinţa să-ţi grăbeşti pasul ori când vei vroi, chiar la sfârşitul unui drum cât de lung” 

Conform principiilor exprimate de Bucura Dumbravă, succesul unei drumeţii montane nu ţine de atingerea celor mai înalte piscuri:

„Triumful turistului cuminte e să se întoarcă cu toate încheieturile <unse>, iar nu înţepenite. La acest din urmă rezultat, -  să rămâi cu muşchii îndureraţi, -  poţi ajunge şi în două ceasuri, dacă te sileşti şi faci paşi prea mari pentru lungimea picioarelor tale” 

Şapte reguli în timpul urcării pe munte

La acelaşi capitol al „Economiei forţelor” erau prezentate o serie de reguli menite să facă plăcută o expediţie pe munte. Iată cele şapte sfaturi ale autoarei, majoritatea dintre ele fiind utile şi în zilele noastre :

„Dacă o coastă e brăzdată de mai multe poteci, precum sunt aproape toate cele umblate de turme, să apuci pe cea de sus când sui la deal, iar când tuleşti de vale pe cea de jos. Astfel linia urcuşului sau a coborâşului este mai lină şi fără săritori”

„Când pe o potecă de munte îngustă dai de un bolovan mijlociu, înalt până la 60-70 centimetri nu trece peste el ca peste o treaptă, ci asvârlă-ţi piciorul împrejurul lui, într'o mişcare semicirculară; astfel scapi de nevoia de a-ţi ridica tot trupul într'un genunchi”

„Să nu vorbeşti mult la urcuş. Vorba este o cheltuială foarte mare în timpul suişului. Să nu vorbeşti cu cel care e mai jos şi vine către tine, pe când tu stai deasupra lui si-ţi odihneşti plămânii”

„Un obiceiu neomenos al celor cari umblă mai bine este să pornească din nou tocmai în clipa când cei mai slabi i-au ajuns, dorind să se oprească şi ei ca să-şi potolească inima. Să nu zici că se pot opri singuri. Celor de o potrivă de puternici cu tine nu le pasă, fireşte, dacă mergi înainte, cum nu le pasă să umble în urma tuturor celorlalţi, sau alături de ei, sau în capul coloanei, pentru că repeziciunea pasului atârnă numai de voinţa lor. Tovarăşul mai slab sau mai neînvăţat însă trebuie cruţat, el trebuie strunit puţin câte puţin, iar nu zdrobit prin superioritatea ta. Îl oboseşti adânc să te vadă pornind, când a ajuns lângă tine. Ci aşteaptă-l şi mai stai puţin cu el. Cel mai uman lucru este să-l laşi să meargă înainte, - e vorba de drumuri lungi, - aşa ca pasul lui să fie normal pentru ceilalţi”

„Se'nţelege că un bun conducător trebuie, la nevoie, să facă pe <locomotiva> şi să tragă vagoanele din răsputeri, când e vorba, de pildă, să ajungă la un adăpost înaintea furtunei sau până nu s'a întunecat. Dar astfel de sforţări trebuie ocolite cât de mult într'o chibzuială înţeleaptă a excursiei”

„Greutatea pe care o duci în spate, să nu-ţi împedice răsuflarea, nici să nu grăbească bătăile inimei”

„Multe accidente nenorocite în Alpii din străinătate se datoresc unei supraîncărcări a turiştilor cari umblă fără călăuză. Cel mai bun tovarăş-hamal la munte este măgăruşul. El nu are pretenţiile calului. Rămâne şi o noapte întreagă nemâncat, fără ca a doua zi, când urcă coaste repezi şi săritori, să simtă vreo oboseală. Apoi e mic, uşor, şi cu copitele lui mărunte nu strică frumuseţea poenilor. Numai să-i fii simpatic; altfel nu te

ascultă”