Refacerea după operaţii a părintelui Iustin, de la Petru-Vodă, îi uimeşte pe medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părintele Iustin Pârvu, de la Mănăstirea Petru-Vodă, Neamţ FOTO Adevărul

În chilia de la mănăstire, duhovnicul a fost vizitat de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi de medicul care l-a operat recent, la Cluj. Monahii susţin că sunt semne clinice de biruinţă asupra bolii, chiar dacă nu se poate vorbi de restabilirea sănătăţii.

În vizită la părintele stareţ a fost sâmbătă doctorul Dan Tudor Eniu, cel care l-a operat în zilele de după sărbătoarea Paştelui.

“Doctorul Eniu ne-a declarat că, medical vorbind, nu poate să explice cum analizele Părintelui Justin sunt de două ori mai bune decât în ziua externării, şi cum se poate ca un organism atât de slăbit să aibă o vitalitate atât de puternică”, se arată într-un comunicat al mănăstirii Petru Vodă. 

După revenirea de la Cluj unde a suferit două intervenţii chirurgicale în decurs de câteva zile, părintele Iustin Pârvu (94 de ani) acuză probleme de insuficienţă respiratorie. Cu toate acestea, pofta de mâncare şi faptul că se poate odihni după tratamentul administrat le dau speranţe monahilor de la mănăstirea nemţeană unde zilnic se oficiază slijbe speciale pentru sănătatea duhovnicului.

“E limpede că ceea ce se întâmplă acum cu Părintele Justin este lucrarea şi puterea lui Dumnezeu”, a declarat doctoral Eniu.  

Acesta a respins acuzele ce i s-au adus în privinţa operaţiunilor medicale efectuate la Cluj. “În absolut toate aspectele clinice (intervenţiile chirurgicale, tratamentul, etc), deciziile i-au aparţinut Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu, şi nu domniei sale, iar afirmaţiile sunt documentate şi semnate de Părintele Justin şi se pot găsi în arhiva spitalului”, se precizează în comunicatul mănăstirii.

Vineri seară, IPS Mitropolitul Teofan al Moldovei, sosit la Mănăstirea Paltin, a săvîrşit Taina Sfîntului Maslu împreună cu cîţiva preoţi şi diaconi, pentru Părintele Arhimandrit Justin Pârvu. La sfârşit a ţinut un scurt cuvânt de îmbărbătare pentru maicile şi mirenii care erau de faţă.

Citeşte şi  FOTO Părintele Iustin a fost adus la Petru Vodă cu un elicopter pus la dispoziţie de Dorinel Umbrărescu

Părintele Iustin a trecut cu bine peste intervenţia chirurgicală de la Cluj. Următoarele 24 de ore sunt decisive pentru sănătatea duhovnicului de la Petru Vodă

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG