Raiul hoţilor are 11 străzi în Piatra Neamţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii legii îi sfătuiesc pe cetăţeni să-şi ia măsuri de precauţie pentru a nu deveni o „pradă“ tentantă pentru infractori.

Locuitorii de pe 11 străzi din cele două cartiere sunt cei mai expuşi furturilor din locuinţe, au concluzionat poliţiştii pietreni, care au făcut un scurt bilanţ al infracţiunilor din prima parte a anului.

Oamenii legii au stabilit că zonele cu risc infracţional ridicat sunt pe străzile 1 Decembrie 1918, Grigore Ureche, Mihai Stamatin, Poiana Teiului, Bălţăteşti, Progresului, Dimitrie Leonida, Petru Movilă, Cerbului, Strămutaţi şi Cernegura.

În doar trei luni, locuitorii din aceste zone au reclamat 17 spargeri. „Eu am avut noroc că l-am văzut pe hoţ când voia să intre pe geamul de la parter. Am strigat la el şi a fugit speriat. O vecină a rămas însă cu paguba, după ce casa i-a fost spartă“, spune Ionuţ Pricop, care locuieşte la parterul unui bloc de pe strada Dimitrie Leonida. Pietrenii spun că nu doar în cartiere se petrec astfel de fapte, ci acestea au loc şi în plin centrul oraşului, mai ales pe la sediile firmelor.

„Un hoţ a intrat în biroul de la parterul blocului şi i-a furat geanta femeii care lucra acolo. A profitat că aceasta era plecată la toaletă şi uşa era deschisă. I-am găsit actele pe casa scării, chiar în dreptul uşii mele, dar banii şi alte valori nu şi le-a mai recuperat“, spune pensionara Maria Popescu.

Furturile din locuinţe produse în oraş vizează atât casele, cât şi apartamentele. Faptele se produc mai ales seara şi pe timpul nopţii, când proprietarii nu sunt acasă şi mai des în zilele de weekend.

Portretul-robot al hoţului

„Autorii sunt în majoritate tineri, cu vârsta până în 25 de ani, fără ocupaţie. Aceştia acţionează la adăpostul întunericului, urmărind momentul favorabil producerii infracţiunii“, spune inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Poliţiştii pietreni au demarat şi o campanie de prevenire, intitulată „Casa ta în siguranţă“. „Vrem ca populaţia să-şi ia măsuri de autoprotecţie, să instruim tinerii împotriva actelor infracţionale şi să implementăm conceptul de «pază a vecinătăţii»“, mai spune Cătălina Bădeanu.

Mai multe pentru tine:
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”