Publicul şi-a luat adio de la Jean Constantin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marea actriţă povesteşte că, în urmă cu două săptămâni, regretatul actor a jucat în spectacol, chiar dacă se simţea rău.

Ultima apariţie în faţa publicului pietrean a celui care a fost „o figură luminoasă a scenei româneşti“, aşa cum îl caracterizează sincer Draga Olteanu-Matei, a fost cu ocazia unui spectacol aniversar, care a marcat 55 de ani de teatru şi film cu cele două mari nume ale scenei româneşti.

GALERIE FOTO: JEAN CONSTANTIN ESTE CONDUS PE ULTIMUL DRUM

Publicul de la poalele Pietricicăi a fost numeros şi toţi cei prezenţi au ciocnit o cupă de şampanie cu cei doi sărbătoriţi. Încă de atunci, starea de sănătate a maestrului Jean Constantin îi juca feste şi îl făcea să resimtă oboseala mai mult ca niciodată.

„A fost un suflet necăjit“

„Atunci eram în turneu. Am fost prin ţară cu piesa «Frumosu’ de la Marea Neagră». În Piatra am ajuns după ce în Bucureşti am susţinut spectacolul până la ora 3.00 dimineaţa şi am mai trecut şi pe scena din Roman. Cred că agitaţia de atunci l-a obosit foarte mult pe Jean“, îşi aminteşte Draga Olteanu-Matei, răvăşită de tragica veste. Pentru actriţă, prietenul Jean Constantin a fost un adevărat comic numai pe scenă. Viaţa de culise a fost una plină de necazuri, lipsuri şi boală.

„Îl putem compara cu David Darrick, marele comic al secolului XIII, care era un deprimat incurabil. Există şi o mică legendă. Atunci când actorul, sătul de viaţa sa tristă a mers la medic pentru a primi tratament, doctorul s-a chinuit groaznic să-l vindece. În final, văzând că medicamentele nu au succes, i-a recomandat să meargă să vadă piesele de comedie în care chiar pacientul era în rolul principal. Aşa era şi Jean“, a completat Draga Olteanu-Matei.

„Pe scenă trăim comedia pentru marele public“

Aşadar, cu toate că în ultima jumătate de secol cel care a dat viaţă zecilor de personaje de teatru şi film şi care a încântat mii de privitori nu a lăsat tristeţea să i se citească pe chip, colegii şi cunoscuţii îşi amintesc de marele actor ca de un om excesiv de serios şi nicidecum ca unul mucalit.

„Aşa era şi Amza Pelea şi aşa este şi Marin Moraru. Un ursuz de nu poţi să-i treci prin cale. În schimb, pe scenă, toţi trebuie să ne lăsăm grijile deoparte şi să trăim comedia pentru public“, a spus în final Draga Olteanu.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor