Proteste zilnice la Bicaz pentru redeschiderea spitalului orăşenesc inactiv de doi ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câţiva zeci de locuitori ai urbei de sub baraj vor să sensibilizeze autorităţile pentru reluarea activităţii la unitatea închisă în aprilie 2011.

Acţiunea revendicativă a debutat vineri în urma unei mobilizări făcute pe facebook, prin care bicăjenii erau îndemnaţi să participe la această formă de presiune publică pentru redeschiderea spitalului.

Oamenii au venit în curtea spitalului şi sâmbătă, dar au continuat protestul şi luni dimineaţă scandând „Vrem spitalul înapoi!“ şi pregătiţi cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Bucureşti, 10 spitale, iar la Bicaz omul moare“, „Nu vă bateţi joc de noi, vrem spitalul înapoi!, „Sănătatea omului nu se negociază“. Din grupul de iniţiativă al acţiunii fac parte Augustin Apopei, Alexandru Sandu şi Victor Matei.

„Pentru noi sfârşitul lumii a însemnat închiderea acestui spital. Suntem în vârstă, şi acum, când avem probleme mari de sănătate am fost lăsaţi în voia soartei. În loc să înaintăm, am dat înapoi, şi ni se mai vorbeşte despre
civilizaţie“, spunea o participant la miting.

Oamenii nemulţumiţi îşi aminteau de un caz petrecut în urmă cu doi ani, la scurt timp după închiderea spitalului, când o femeie însărcinată de pe Valea Bicazului, a fost la un pas să nască în mijlocul drumului.

Iniţiatorii acţiunii speră ca alături de bicăjeni să se alăture protestului şi  locuitori din comunele învecinate, afectaţi în aceeaşi măsură de inactivitatea spitalului orăşenesc.

În urma vizitei la Piatra Neamţ, Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu s-a ferit să facă promisiuni privind redeschiderea spitalului din Bicaz, dar a precizat că se lucrează la o reorganizare a numărului de paturi alocate spitalelor. Doar după încheierea acestei situaţii poate fi luată o decizie privind posibila finanţare a activităţii în cazul unor spitale închise de predecesorul său, Cseke Attila.

De la 1 aprilie 2011, spitalul orăşenesc Bicaz a rămas doar o amintire pentru cei aproximativ 50.000 de nemţeni care erau deserviţi de serviciile oferite de unitatea medicală. Locuitorii oraşului şi cei din comunele arondate au fost nevoiţi să se obişnuiască cu drumul la Piatra Neamţ atunci când aveau nevoie de investigaţii medicale de specialitate.

Înainte de închiderea unităţii, prin finanţarea asigurată cu un program al Băncii Mondiale, Ministerul cumpărase aparatură nouă, de sute de mii de euro, pentru secţia obstetrică ginecologie.

Citeşte şi:

Efectul Cseke Attila în Neamţ: spitalul din Bicaz e depozit de aparatură medicală, cel de la Roznov a ajuns cămin de bătrâni

Sute de mii de euro îngropate la Bicaz

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online