Portret/ Andreea Ioniţă. Biologia i-a decis viitorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adolescenta a avut doar medii generale peste 9.50, a participat la olimpiade şcolare, la franceză şi biologie. Se pregăteşte intens pentru o carieră în medicină.

Andreea Ioniţă a fost dintotdeauna o elevă silitoare. Din clasa I şi până în prezent a luat doar premiul întâi. „A fost greu şi în şcoala generală dar, în mod cert, la liceu a fost mai dificil. Profesorii cer mult de la tine şi sunt mai multe materii“, susţine Andreea. În timpul şcolii s-a apropiat cel mai mult de limbile străine, primul mentor fiind mama ei, profesoară de limba franceză. „E o limbă melodioasă, care merită să fie învăţată. M-a atras pentru că se învaţă uşor“, explică tânăra. 


Pasiune pentru biologie


A început să participe la concursurile şcolare încă din clasa a V-a, iar în clasa a VIII-a Andreea a reuşit să obţină locul II la olimpiada judeţeană de limba franceză. „Sunt mândră de rezultatul obţinut la olimpiadă şi îmi pare rău că nu am continuat pentru că acum studiez la un profil real“, a adăugat liceana. Adolescenta şi-a descoperit la liceu atracţia pentru biologie, obiect care, în timp, a făcut-o să-şi dorească să urmeze Medicina. 


„Spre deosebire de limba franceză, biologia m-a ajutat să mă decid care va fi traseul meu în viaţă“, explică Andreea. Pietreanca spune că nu a fost foarte greu pentru ea să fie mereu fruntaşă la şcoală pentru că învaţă din plăcere. În cei 12 ani de studii, Andreea a avut medii generale cuprinse între 9.50 şi 10. Pe lângă timpul pe care îl alocă învăţatului, Andreea acordă atenţie şi pasiunilor personale.


„Îmi place să ştiu de toate“


Pentru că nu are abilităţi artistice, adolescenta şi-a investit banii de buzunar în colecţionarea revistelor şi a DVD-urilor. „Cumpăr frecvent reviste de orice fel. În primul rând doream să fiu informată, iar mai apoi mi se părea chiar interesant să le păstrez. Am zeci de reviste începând cu «Dilema veche» şi până la reviste de modă sau design interior“, povesteşte pietreanca. O altă colecţie a adolescentei sunt DVD-urile cu filme. Până în prezent, ea a strâns circa 200 de filme originale. Colecţia ei cuprinde comedii, drame, thrillere, musical, documentare sau desene animate.


„Sunt filme pe care îmi face plăcere să le urmăresc şi sunt strânse din clasa a IX-a şi până în prezent. Sunt filme clasice, care vor rămâne în istoria cinematografiei. Oricum, mi-ar plăcea să-mi lărgesc cât de mult pot colecţia, fapt pentru care mai adaug lunar câte un film“,  completează Andreea. Adolescenta a decis deja ce carieră îşi doreşte să urmeze. „Vreau să fiu medic, mi-ar plăcea mult să fiu chirurg plastician pentru că este o meserie de actualitate şi rentabilă în acelaşi timp“, a spus Andreea.

întrebări şi răspunsuri
Cât timp aloci studiului?
Aproape tot timpul meu liber. Se apropie admiterea la facultate, examenul de bacalaureat şi chiar dacă am învăţat pe tot parcursul anilor vreau să reiau toate noţiunile. Mama mea este profesoară de limbă franceză şi mi-a insuflat plăcerea de a învăţa, de a fi tot timpul informată şi de a avea curiozităţi. Zilnic, studiez câte trei sau patru ore, uneori este obositor, dar sunt şi materii unde înveţi din plăcere. 
Ai un obiect preferat? 
Materiile preferate sunt biologia şi anatomia pentru că sunt domenii foarte interesante, captivante. Sunt multe lucruri interesante care merită să le ştii despre corpul uman sau despre plante.

ce-i place
Îi place să călătorească în ţară şi în străinătate. Iubeşte plimbările în natură şi îi place să se înconjoare de oameni inteligenţi, de la care să aibă ce învăţa. „Apreciez persoanele care mă învaţă să fiu mai bună şi să evoluez în ceea ce fac“, a precizat Andreea.

ce nu-i place
Detestă să fie obligată să facă lucruri cu care nu este de acord. Nu agreează politica pentru că este dezamăgită de ce se întâmplă în ţară. „Nu-mi place să am un program foarte încărcat, îmi place să am timp pentru mine. Nu mănânc mâncăruri grase şi îmi displac ploile“, a mai spus ea.

profil
născută. 4 iulie 1991, Piatra Neamţ.
studii. Elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş“.
familie. Mai are o soră.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detalii șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate