Poliţistul care a luat mită un scaun ergonomic a primit 7 ani de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist a fost condamnat la Tribunalul Neamţ la 7 ani de închisoare pentru mai multe fapte de corupţie şi abuz în serviciu, printre altele pentru că a luat mită un scaun ergonomic. Instanţa a hotărât ca obiectul să fie confiscat.

Sediul Postului Bodești. FOTO Poliția Neamț

Sentinţa a fost pronunţată ieri, 23 august, cel în culpă fiind acuzat de a şapte infracţiuni. Şeful Postului de Poliţie Bodeşti a fost trimis în judecată pentru două fapte de abuz în serviciu, tot atâtea de trafic de influenţă şi trei de luare de mită, sentinţa aplicată fiind una destul de dură. 

A fost condamnat la câte 4 ani de detenţie pentru două fapte de luare de mită, iar pentru două de abuz în serviciu, câte 2 ani şi 8 luni. Pedepsele au fost contopite şi a rezultat o sentinţă de 7 ani, o lună şi zece zile de închisoare. Instanţa l-a achitat pentru o faptă de trafic de influenţă şi una de luare de mită.

S-a decis confiscarea sumei de 500 de lei, a unui scaun ergonomic şi obligarea la plata a 1.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În acelaşi dosar, a fost condamnat şi un inginer silvic, care a primit 4 luni de închisoare, cu amânarea pedepsei.

„Se va dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 500 de lei şi a unui scaun ergonomic de birou, de culoare neagră ce prezintă cusături albe, mânere argintii, fără inscripţie referitoare la marcă sau model, având cinci roţi, depus la IPJ Neamţ. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare“, se arată în sentinţă.

Poliţistul a fost acuzat că, în perioada 2015 - 2018, a trecut cu vederea că un pădurar circula fără permis. Pentru asta, silvicultorul i-a dat omului legii scaunul de birou, estimat la vreo 370 de lei şi, în două rînduri, câte 500 de lei pentru „ajutorul“ oferit, dar la un moment dat s-au certat.

Şeful de post i-ar fi cerut cu împrumut suma de 10.000 de lei, însă cum „amicul“ nu-i avea, a luat banii de la altcineva. Silvicultorul şi-a achitat datoria faţă de terţ, însă poliţistul nu i-a mai restituit împrumutul, aşa că l-a reclamat. Pădurarul nu a fost inculpat, pentru că a făcut denunţul.

Acuzele de trafic de influenţă i se trag de la faptul ca ar fi pretins de la un inginer circa 2.000 de euro, ca să obţină o soluţie de clasare în cazul unui accident. Ar fi trebuit să „cumpere“ colegi şi un procuror. Nu a rezolvat problema, dar a mai cerut 2.000 de euro, primind 9.000 de lei pentru a interveni la o grefieră.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani