Piatra Neamţ: Şantajiştii de la Târgu Neamţ sunt aproape liberi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Luigi Adamo şi Florentina Pungă au fost arestaţi după un flagrant

Fosta menajeră a familiei Gavrilescu şi concubinul ei italian au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei

După aproape trei luni de arest, Florentina Pungă şi Luigi Adamo, acuzaţi într-un dosar de şantaj, sunt aproape liberi. Judecătorii din Târgu Neamţ i-au condamnat  pe fosta menajeră a familiei Gavrilescu şi pe concubinul ei italian, la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Magistraţii au stabilit însă un termen de încercare de 5 ani pentru cei doi, perioadă în care, dacă vor comite vreo infracţiune, vor fi încarceraţi.

Pentru că sentinţa nu este definitivă, partea vătămată, procurorii sau inculpaţii au posibilitatea să atace hotărârea cu apel în zece zile de la comunicare la Tribunalul Neamţ.    

Florentina Pungă şi Luigi Adamo au fost arestaţi în luna ianuarie după ce au fost prinşi de poliţie în urma unui flagrant. Cei doi cereau familiei Gavrilescu suma de 28.000 de euro folosindu-se de scrisori de ameninţare în care era descris pas cu pas cum să procedeaze. În schimbul banilor, şantajiştii garantau că viaţa familiei nu va fi pusă în primejdie.

Pe 10 ianuarie, menajera-şantajistă a fost prinsă în timp ce scotea dintr-un tomberon pachetul în care se aştepta să fie suma pretinsă prin şantaj.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”