Piatra Neamţ, polul lecţiilor de echitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cursurile disponibile la Baza Hipică „Virgil Bărbuceanu“ atrag zeci de amatori de călărie din toate judeţele Moldovei. După ce au făcut naveta la Piatra Neamţ, unii cursanţi au devenit instructori de călărie şi concurenţi în competiţii naţionale.  

Carmen Butnaru a absolvit cursurile Şcolii de echitaţie de la Clubul Sportiv Ecvestru în urmă cu trei ani, după ce a făcut o vară întreagă naveta din judeţul vecin, Bacău. „Veneam pentru cursuri cam de două-trei ori pe săptămână din oraşul Buhuşi. Cel mai mult ajungeam la Baza Hipică în weekend, dar şi în timpul săptămânii, după ce scăpam de şcoală“, spune Carmen. După ce a aboslvit cursurile de iniţiere în sportul călare, tânăra a început să vină aproape în fiecare zi la antrenamente şi chiar a început să concureze, după care a devenit instructor de echitaţie, iar acum predă lecţii amatorilor. 

„Trebuie să-ţi placă, să vrei, să munceşti mult, şi să nu dai înapoi, chiar dacă apar şi piedici. La un antrenament am căzut de pe cal şi am stat două luni în spital cu un picior în ghips, dar nu am renunţat“, mai spune tânăra instructor.

Pentru noul sezon de cursuri de echitaţie, deschis ieri la Baza „Virgil Bărbuceanu“, s-au înscris deja 20 de persoane, în cea mai mare parte tineri dornici să înveţe să călărească. La cinci ani de la deschiderea Şcolii de Echitaţie, faima pregătirii care se face la Piatra Neamţ a depăşit deja graniţele judeţului.

„Avem cereri din Iaşi, Bacău, Vaslui, iar astăzi m-a sunat cineva de la Suceava interesat de cursurile noastre. Şi în promoţiile din anii trecuţi am avut navetişti care veneau în special duminica să participe la şedinţele de iniţiere în acest sport nobil“, spune Costache Lupu, preşedintele clubului.

Călăria ca terapie

Dacă cei mai mulţi cursanţi caută în sportul călare diversitatea şi plăcerea, Camelia, o mămică venită ieri la festivitatea inaugurală a ajuns cu speranţe mari împreună cu cei doi copii. Femeia spune că orele de iniţiere de la Şcoala de Echitaţie ar putea avea efect terapeutic asupra micuţilor care se confruntă cu probleme de sănătate.

„Au mici probleme de echilibru şi am înţeles de la specialişti că organismul poate reacţiona pozitiv. Atunci când stai călare pe cal se pot elimina aceste disfuncţii. Oricum numai cai desenează copiii“, e convinsă mama, care nu scapă din priviri unul din micuţii urcaţi pe un ponei.

Cei care doresc să devină cursanţi trebuie să aibă minim şapte ani. Pentru o şedinţă de 30 de minute, copiii vor plăti 30 de lei, iar adulţii 50 de lei. Lecţiile de echitaţie se ţin în fiecare vineri între orele 14.30 şi 19.00, iar sâmbăta şi duminica între orele 8.30 şi 13.00.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”