Piatra Neamț: Marcaje rutiere refăcute „după ureche”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În unele situaţii, marcajele trasate pe carosabil după trecerea sezonului rece nu sunt conforme cu normativele legale aflate în vigoare în materie de circulație.

Sesizarea a fost făcută de un instructor auto, care nu a dorit să-și facă public numele, de teama unor represalii care s-ar putea abate asupra lui.

„În zona Colegiului Naţional Tehnic, fostul Liceu Forestier, înainte de singura trecere pentru pietoni, marcajul rutier longitudinal care separă cele două sensuri, prevăzute fiecare cu câte o singură bandă, ar trebui să fie continuu, însă el este întrerupt. Linia continuă interzice depăşirea şi staţionarea, interdicţie obligatorie în acest caz", a spus instructorul auto.

Piatra Neamţ: Nevoiţi să „taie" pe diagonală intersecţia

Acesta a mai reclamat situaţii în care indicatoarele sunt uitate la marginea străzilor, sau nu sunt în concordanţă cu marcajele rutiere.

„Fiecare indicator rutier are drept corespondent şi un marcaj pe carosabil. La Petrocart, a existat o grădiniţă care nu mai funcţionează acolo de multă vreme. Totuşi, indicatorul «Copii» a fost uitat la marginea drumului, iar nerespectarea acestuia ar trebui sancţionată", a mai spus instructorul auto.

Cristian Mureşan (23 de ani), posesor de permis de conducere, consideră că problemele de circulaţie din Piatra Neamţ sunt tratate fără responsabilitate de membrii Comisiei Rutiere din cadrul Primăriei.

„Cea mai gravă problemă este a parcărilor dinainte de trecerile pentru pietoni amenajate şi închiriate către populaţie. Am fost cât pe ce să calc un om, care mi-a ieşit în faţă, pe trecerea de pietoni de pe Bulevardul Dacia, din dreptul podului de la Staro, pentru că nu l-am văzut de după o maşină parcată", a declarat Cristian Mureşan.

Ludmila Armaşu, de la Biroul Comunicare din cadrul Primăriei, a precizat că cele sesizate într-o adresă oficială vor fi verificate în teren.

„Nu vă putem răspunde astăzi la solicitare, pentru că trebuie făcute verificări în teren", a precizat Ludmila Armaşu.

Mai multe pentru tine:
Ce afecțiune nemiloasă a ucis-o pe Roxana Moise, fostă concurentă Exatlon. Handbalistă de performanță și cu o viață activă, sportiva nu a putut fi salvată
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid