Piatra Neamţ: Fugar în trafic urmărit cu sirena poliţiei - Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Citiţi cele mai importante subiecte din ziarele nemţenilor de marţi, 9 martie

Urmărire ca-n filme pentru prinderea unui şofer fără permis

Mai multe echipaje de Poliţie au participat la o cursă contra cronometru, duminică dimineaţă, pentru a reţine un tânăr care nu a oprit maşina la semnalul regulamentar făcut de oamenii legii. Mai bine de 15 minute, şoferul suspect a continuat să ruleze pe şosea, ignorând repetatele avertismente primite. La intrarea în Piatra Neamţ, urmăritul a ieşit de pe partea carosabilă şi s-a izbit într-un stâlp de iluminat aflat pe marginea drumului. În urma cercetărilor, s-a constatat că şoferul avea permisul de conducere reţinut din luna noiembrie 2009. Sursa: Realitatea Media

Elev condamnat la închisoare

Un elev din cadrul Liceului cu Program Sportiv Roman a fost condamnat, zilele trecute, la doi ani de puşcărie, cu suspendarea executarii pedepsei, pentru comiterea infracţiunii de viol. Adolescentul, în virstă de 15 ani, de loc din comuna Horia, a fost acuzat că a abuzat sexual o fetiţă cu zece ani mai mică. Judecătorii l-au obligat, alaturi de părinţi, să-i plătească victimei daune morale de 2.000 de lei. Fapta s-a petrecut în august 2009, când elevul şi victima sa s-au întâlnit la joacă, la locuinţa străbunicii fetei, în comuna Horia. Sursa: Ziarul de Roman

Rata şomajului a explodat în Neamţ

La 1 martie rata şomajului a ajuns la 9,7%, în creştere cu 0,9 procente faţă de luna ianuarie. La data de 31 ianuarie, în evidenţele AJOFM Neamţ se aflau 17.816 persoane, iar la data de 28 februarie - 19.617 persoane. Creşeterea este de 1.801 cazuri. Majoritatea şomerilor, respectiv 10.828 de persoane, primesc indemnizaţii lunare. Restul de 8.789 de persoane nu primesc indemnizaţie de şomaj. Zona cea mai afectată de şomaj este Târgu Neamţ, urmată de Bicaz, Roman, Poiana Teiului şi Piatra Neamţ. Sursa: Realitatea Media

Din cauza poliţiei, „pătimesc" şoferii

Şoferii prinşi băuţi la volan pot sta şi 5-6 luni pe dreapta din cauză că Medicina Legală refuză să elibereze buletinele de analiză. Motivul ţine de datoriile foarte mari pe care Poliţia Neamţ le are către acest serviciu. La începutul lunii februarie, datoria era de 143.000 de lei. Conducerile celor două instituţii s-au întâlnit şi au ajuns la un consens. Poliţiştii au promis că vor plăti, au făcut-o deja, însă doar în parte. Sursa: Monitorul de Neamţ

 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare