Piatra Neamţ: Filme 3D la Cinema Dacia Panoramic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinefilii pietreni au ocazia, în premieră pentru oraşul de la poalele Pietricicăi, de a vedea pelicule 3D la ei acasă.

Caravana RomâniaFilm va ajunge în oraş pe 23 mai şi, timp de o săptămână, spectatorii vor putea viziona patru filme realizate în tehnica tridimensională. „Scopul caravanei este de a testa piaţa. Dacă ne clasăm pe primele locuri ca număr de spectatori, avem şansa ca cinematograful nostru să fie transformat în cinema 3D până la finalul anului. Totul depinde de public acum şi sperăm să avem cât mai mulţi pietreni interesaţi de acest proiect. Avem deja clienţi şi a venit chiar şi o persoană din Bicaz care a cumpărat trei bilete", a spus Victor Purice, administratorul cinematografului Dacia Panoramic.

Până acum, caravana RomâniaFilm a poposit în Sibiu, Deva, Alba Iulia şi Bistriţa, iar următoarea destinaţie după Piatra Neamţ este oraşul Botoşani. Pe 23 şi 24 mai, pietrenii vor putea viziona „Cloudy with a change of meatballs", următoarele două zile sunt rezervate peliculei „Piranha", pe 27 mai fi difuzat „Monster house", iar pe 28 şi 29 mai „Resident Evil 4: Afterlife".

Cei mai încântaţi sunt tinerii, care spun că şi-ar dori să nu mai facă naveta la Bacău pentru a merge la cinema. „Eu sper să se facă şi la noi un cinematograf unde să putem merge la film fără să fie frig ori să plouă în sală. Biletul nu mi se pare scump, mai ales că nu mai dau bani pentru benzină până la Bacău", crede elevul Bogdan Tărniceru.

Numărul de locuri este limitat, RomâniaFilm oferind numai 175 de ochelari speciali cinefililor pietreni, însă vor fi trei ore de difuzare: de la 16.00, 18.00 şi 20.00. „Cei de la RomâniaFilm vin cu aparatura necesară şi cu tot ce presupune difuzarea de astfel de filme. Noi am pregătit deja sala, am făcut reparaţiile necesare la tavan şi chiar o curăţenie generală. Din fericire, ecranul de la Dacia Panoramic este conform cu proiecţiile tridimensionale", a adăugat Victor Purice.

Preţul unui bilet este de 15 lei şi poate fi cumpărat deja de la Agenţia de Bilete a cinematografului Dacia Panoramic.

Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €