O maşină furată din Anglia a ajuns în timp record în România. Acuzaţia adusă şoferului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autoutilatara fusese dată în urmărire de autorităţile britanice FOTO Poliţia Neamţ

În timpul unor controale de rutină, poliţiştii de la Serviciul Rutier Neamţ au descoperit că, de câteva zile, o maşină fusese declarată ca fiind furată din Anglia.

Timp de o săptămână, oamenii legii din Neamţ au avut o misiune pentru combaterea infracţiunilor în trafic. „În perioada 4 - 10 mai 2022, poliţiştii au desfăşurat acţiunea «Alcohol & Drugs», a ROADPOL - Organizaţia Poliţiilor Rutiere din Europa, pentru depistarea conducătorilor auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substanţe psihoactive“, a transmis miercuri, 11 mai 2022, Poliţia Neamţ. 

Şi tot felul de „surprize“ au ieşit la iveală. 

La 9 mai, cadrele de la Poliţia Roman au depistat în trafic, în comuna Cordun, o autoutilitară condusă de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Săbăoani. După cercetările efectuate, autovehiculul a fost indisponibilizat, deoarece sunt suspiciuni de comitere a unor infracţiuni petrecute în Anglia, şoferul fiind acuzat de tăinuire. 

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că maşina figurează în bazele de date ca fiind sustrasă din Marea Britanie, semnalare emisă la data de 03.05.2022“, a comunicat Poliţia Neamţ. 

Cercetările au fost preluate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Neamţ, fiind derulate sub coordonarea Parchetului Roman. 

În cadrul acţiunilor din perioada menţionată, au fost testaţi peste 1.000 de conducători de autovehicule. Au fost constatate 942 de abateri la regimul rutier, dintre care 40 reprezintă infracţiuni pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 152 de permise, două fiind pentru consum de droguri. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Autostrada de peste munţi, prin ce zone protejate va trece. Vor fi exproprieri şi mari defrişări

Unde este expusă o capodoperă: coroana Reginei Maria. Care-i sursa de inspiraţie şi la cât este evaluată

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji