Neamţ: Vinde un rinichi pentru carnetul auto

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul este foarte harnic şi are ambiţia să trăiască pe picioarele lui. El este convins că permisul îl va ajuta foarte mult.

Florin Miron are opt clase şi o dorinţă arzătoare să scape de sărăcie. După ce a terminat gimnaziul, a lucrat ca zilier la diverşi gospodari din Potoci şi din împrejurimi. Dar este mândru că trăieşte pe picioarele lui. „Căsuţa asta am făcut-o eu cum m-am priceput, din lemnul pe care l-am avut, în timpul liber. Am o cămăruţă în spate în care dorm, iar în camera din faţă mai am de lucru“, ne arată el un bordei ridicat în curtea cu fân a tatălui său.

Anul trecut, Florin a reuşit să câştige o Dacie la mâna a treia, muncind şase luni pentru un gospodar din comuna Dămuc. „Am dat un anunţ la ziar că vreau să cumpăr Dacia cu plata în muncă. Ion Voideş, poreclit „Iliescu“, m-a ţinut şase luni la el în gospodărie, unde am lucrat la fân şi la zidărie. La sfârşit, mi-a socotit la 3.000 de lei Dacia asta, care mi-a fost singura plată, în afară de masă şi cazare“, spune Florin.

Caută disperat de lucru

Acum însă nu are ce face cu maşina pentru că nu are carnet de conducere şi nici o sursă de câştig. „M-am înscris la şcoala de şoferi în Bicaz, am făcut şi testul psihologic, dar nu pot frecventa cursurile pentru că-mi trebuie mai mult de o mie de lei, pe care nu am de unde să îi iau“, se plânge tânărul. Florin spune că ar face aproape orice ca să-şi ia permisul.

Chiar aş accepta să vând un rinichi, dacă nu găsesc pe nimeni să mă ajute să fac şcoala de şoferi“, spune hotărât tânărul. Deocamdată, el încearcă să găsească de lucru la zidit în piatră. „Am dat anunţ la ziar că mă ofer să fac lucrări de zidărie, dar nimeni nu m-a căutat până acum, poate de vină este criza asta“, crede Florin.

El este convins că-i trebuie carnet de şofer pentru a se descurca în viaţă şi orice i-ar spune părinţii nu-l pot îndupleca. „Nu e bine să îţi dai un rinichi! Cine ştie cum poţi trăi doar cu unul!?“, îi spune Ilie Miron, tatăl său.

Florin şi-a făcut însă planurile, cu sau fără rinichi. „M-aş apuca de crescut animale, sau de făcut mangal, cum am văzut la cineva la Pângăraţi“, spune tânărul. El îşi mai pune speranţa că va putea folosi cele aproape patru hectare de păşune şi pădure pe care le moşteneşte de la părinţii lui.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice