Neamţ : Trei bătrâne centenare, aniversate cu alimente şi câte o căruţă de lemne de foc
0Cea mai vârstnică dintre femei a împlinit ieri venerabila vârstă de 103 ani
Toate cele trei bătrâne din comuna Văleni au primit sâmbătă, 19 decembrie vizita primarului, a şefului de post şi a preotului paroh care le-au oferit cadouri cu ocazia zilelor de naştere.
Cei trei fac parte din Grupul de Acţiune Comunitară Văleni - Neamţ şi s-au deplasat acasă la Elena Bostan care a împlinit chiar în ziua vizitei 103 ani. De asemenea, au ajuns cu daruri la Anica Vamanu (102 ani) şi la Anica Hăisan (100 de ani).
„În afara de cadouri, aceste persoane au primit, din partea membrilor GAC Valeni, câte o caruţă cu material lemnos, pentru a trece cu bine anotimpul de iarna", a precizat agent principal Cristian Cocea, şeful postului de poliţie comunal.
Acţiunea face parte din cadrul programului în sistem integrat de întrajutorare a membrilor comunităţii intitulat «Bunul Samaritean».