Neamţ: Nou centru de formare pentru apicultori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crescătorii de albine obţin cel mai uşor fonduri europene, dar au nevoie de certificare că au urmat cursuri specializate. Apicola Piatra Neamţ este noul formator de crescători de albine din judeţ, alături de Camera Agricolă.

Cursurile vor începe de la 1 octombrie şi vor face concurenţă celor organizate de Camera Agricolă, singură în prezent pe piaţa formatorilor de crescători de albine.

 „La sfârşitul cursurilor de formare în apicultură se vor elibera diplome de calificare valabile în toată Uniunea Europeană“, a declarat Ştefan Năstac, directorul Apicola Neamţ. Cursurile se vor desfăşura la sediul Asociaţiei Crescătorilor de Albine din Bulevardul Traian, bloc S1, pe parcursul a trei luni, o dată pe săptămână, între orele 16.00-18.00 şi vor totaliza 360 de ore.

Ajutor european de 1.500 de euro timp de 5 ani

De mai mulţi ani, astfel de cursuri erau organizate doar de Camera Agricolă, fostul Centru de Consultanţă Agricolă. „Cea mai recentă serie de cursanţi, formată din 27 de persoane din judeţ, a susţinut examenul vineri, 17 septembrie“, a precizat Adrian Scripcă, formator în cadrul Camerei Agricole Neamţ. Certificatele de calificare obţinute de cursanţi sunt obligatorii pentru depunerea proiectelor pentru obţinerea de finanţări europene în domeniu.

„Pentru apicultori, există posibilitatea obţinerii unei finanţări de câte 1.500 de euro anual, timp de cinci ani, pentru dezvoltarea unei ferme de semi-subzistenţă de la 25 la 70 de familii de albine“, a mai declarat Adrian Scripcă.

Conform acestuia, anul trecut au fost depuse 40 de astfel de proiecte, care anul acesta se află în etapa a doua de finanţare, iar anul acesta alte 90 de proiecte depuse aşteaptă aprobarea. Apicultura este cea mai la îndemână ocupaţie agricolă pentru cei din mediul urban. Conform directorului Apicola, Piatra Neamţ este oraşul cu cei mai mulţi apicultori din judeţ. „În judeţ funcţionăm cu peste 550 de apicultori, dintre care din Piatra Neamţ sunt circa 140“, a declarat Ştefan Năstac.

„Poţi trăi din beneficiile a 50 de familii de albine“

Unul dintre crescătorii de albine nemţeni este chiar directorul Apicola. „Locuiesc la bloc, dar am 80 de stupi, pe 600 de metri pătraţi închiriaţi la marginea oraşului, în extravilan, de la Primărie. Cred că de la 50 de familii de albine în sus poţi trăi din beneficiile apiculturii, cu condiţia să fii bun meseriaş şi să mergi în pastoral“, a încheiat directorul Năstac.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi