Neamţ: Microbuzele implicate în accidentul din Ungaria sunt din Buruieneşti şi făceau curse pirat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele trei microbuze implicate în accidentul rutier produs luni dimineaţă în Ungaria aparţin unei familii din Buruieneşti, comuna Doljeşti. Acestea făceau curse pirat săptămânal între Italia şi România, susţine Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor de Transport Rutier.

„Cele trei microbuze, având numerele de înmatriculare NT-15-KRI, NT-07-KJT, NT-07-MRL, executau săptămânal curse ilegale de transport persoane pe ruta Romania-Italia. Cu toate că Federaţia Operatorilor Români de Transport, prin reprezentanţii din teritoriu, dar şi la nivel central, a facut numeroase sesizări către autorităţi cu privire la fenomenul pirateriei din transporturi, acesta capată pe zi ce trece din ce în ce mai multă amploare, mai ales cu concursul poliţiei rutiere şi al poliţiei de frontieră“, a declarat Augustin Hagiu pentru Agerpres.

Citeşte şi:

Microbuzele implicate în accidentul din Ungaria nu figurează cu licență de transport internațional

Conform unor surse din comuna Doljeşti, microbuzele, de 8 plus 1 locuri, aparţin unui afacerist local, Bogdan Mihai, iar la volanul lor se afla acesta, Iulian Suceu şi Mihai Diac, toţi trei din satul Buruieneşti. Poliţia Roman a demarat o verificare prealabilă pentru clarificarea aspectelor legate de aceste transporturi. „Am luat la cunoştinţă, astăzi, despre acest accident. Deocamdată, facem verificări preliminare. Dacă se dovedesc existenţa unor fapte penale sau contravenţionale, vom întocmi un dosar penal sau vom lua măsurile care se impun“, a declarat comisarul Dragoş Bălău, şeful Poliţiei Roman.

Încadrarea juridică a transportului de persoane cu respectivele microbuze este dificilă, din cauza regimului în care se face licenţierea, precizează Gabriel Farcaş, şeful Agenţiei Neamţ a Autorităţii Rutiere Române. „Competenţele Autorităţii Rutiere pentru licenţierea transportului de persoane încep de la 9 plus 1 locuri“, a declarat Gabriel Farcaş.

Poliţia Neamţ precizează că microbuzele cu 8 plus 1 locuri pot fi încadrate cel mult la transport în regim de taxi. „Pentru microbuzele 8 plus 1 locuri nu trebuie licenţă de transport persoane, ele se supun regimului de taximetrie sau rent a car“, a declarat inspector principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ. Aceasta a mai precizat că, de la începutul lunii iunie, au fost depistate în trafic 20 de cazuri de transport ilegal de persoane pe raza judeţului Neamţ.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”