Neamţ: Factură-record la plata căldurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elena Corfu a fost anunţată că are de plătit peste 1.000 de lei pentru agentul consumat în luna decembrie în două camere. Femeia are repartitoare şi a fost plecată de Crăciun şi Anul Nou. Nici dacă ar fi ţinut caloriferele deschise la maxim non-stop, tot n-ar fi ajuns la această sumă.

Cazul s-a petrecut în blocul K1 din cartierul Dărmăneşti. „Şeful de scară mi-a spus că am de plătit mai mult de 1.000 de lei numai pentru căldura consumată în luna decembrie. Este prea mult pentru că am fost plecată la ţară de Crăciun şi Anul Nou, iar ziua sunt la serviciu. Repartitoarele au măsurat 188 de puncte, dar pentru acestea ar fi trebuit să coste cam de două ori cât în noiembrie, când am avut 85 de puncte şi am plătit 107 lei“, a declarat Elena Corfu (32 de ani), care locuieşte în apartamentul 25, cu două camere.

Anomalie recunoscută

Prin comparaţie, la altă asociaţie de proprietari din centrul oraşului, nr. 4 C6, Adela Vargyasi, care locuieşte într-un apartament cu trei camere, are de plătit mult mai puţin. „Timp de două luni şi 10 zile, repartitoarele au înregistrat 138 de puncte, pentru care am de plătit 232,71 de  lei“, a declarat Adela Vargyasi.

Anomalia din blocul K1 a fost sesizată şi de firma care face repartizarea acestor costuri pe apartamente, Ista România SRL. „Din repartizarea făcută de noi a rezultat că apartamentul 25 a consumat 5,7849 de gigacalorii. Însă acest consum nu este posibil întrucât, conform calculelor noastre, dacă ar fi funcţionat toate caloriferele la capacitatea maximă 24 de ore din 24, s-ar fi consumat cel mult 3,55 gigacalorii“, a precizat inginerul V. Manole, reprezentantul din Piatra Neamţ al firmei Ista.

Calcule făcute aiurea

În această situaţie, Ista a făcut recomandări asociaţiei de proprietari să verifice instalaţia de furnizare a căldurii din bloc.

Nicolae Mazilu, directorul firmei de termoficare Locato, susţine că Ista nu ştie să repartizeze costurile. „Dacă împarţi toate gigacaloriile consumate de blocul K1 la numărul de apartamente rezultă media rezonabilă de 1,9 gigacalorii pe apartament. Concluzia este că firma Ista nu ştie să repartizeze costurile. Nu ştiu de unde a apărut această firmă, ştiu doar că ne încurcă pe noi, cei care producem căldura“, a declarat Nicolae Mazilu.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur