Neamţ: Exerciţiu de intervenţie cu elicoptere şi transportor blindat în caz de accident chimic la Săvineşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scenariul aplicat astăzi la combinatul de pe platforma industrială sed aplică în cazul unui accident soldat cu degajarea unui nor toxic de amoniu

Exerciţiul a urmărit să verifice reacţia forţelor de intervenţie în caz că norul toxic a fost transportat de vânt deasupra localităţii Săvineşti.

Detaşamentul de Pompieri Piatra Neamţ a intervenit astăzi cu 37 de militari, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, autospeciala de descarcerare, un autocamion şi două ambulanţe SMURD.  

„Baza 95 Aeriană Bacău a trimis în sprijin două elicoptere PUMA. Primul avea rolul de observare din aer a efectelor trecerii norului toxic şi comunicarea datelor către centrul de coordonare şi conducere a misiunii, iar al doilea era dotat cu echipaj pentru evacuarea victimelor", a spus căpitanul Iulian Jugan, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

La exerciţiul de astăzi, ISU Iaşi a intervenit cu 20 de medici şi asistenţi, trei autospeciale de transport victime şi o autospecială de intervenţie la accidente colective.

Misiunile de cercetare a zonei şi de sprijin al echipelor de salvare s-a executat şi cu ajutorul unui transportor amfibiu blindat pentru cercetare NBC, aparţinând U.M. 01407 Piatra Neamţ", a mai spus căpitanul Jugan.

Pentru gestionarea unei astfel de situaţii de urgenţă mai intervin forţe aparţinând Poliţiei şi Jandarmeriei precum şi voluntari.