Neamţ: Dezertează în masă de la căldura de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a-şi păstra clienţii, reprezentanţii Locato au propus varianta contorizării individuale, mai ieftină decât instalarea unei centrale termice.

 Sistarea furnizării agentului termic a dat startul cererilor de debranşare la Asociaţiile de Proprietari din oraş. Pietrenii care pot susţine un efort financiar de minim 8.000 de lei solicită aprobări ca să-şi monteze centrale pe gaz individuale. „La noi în asociaţie s-a stârnit un val de debranşări după ce s-a vorbit în mass-media că din sezonul rece 2011-2012 nu vor mai fi subvenţii. Din cele 40 de apartamente de la blocul I1, de exemplu, doar patru proprietari cred că vor mai rămâne iarna viitoare racordaţi la sistemul centralizat“, spune Vasile Leonte, şeful Asociaţiei 2 Precista.

Pentru a-şi păstra clienţii, reprezentanţii Locato au propus contorizarea individuală astfel încât pietrenii să plătească strict cât consumă. „Am început inventarierea blocurilor pentru a vedea câţi proprietari merg pe sistemul cu centrala proprie şi câţi sunt de acord cu sistemul propus de noi“, spune Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al Locato.

„O să stau cu o butelie şi un ochi la aragaz deschis“

Costurile unei astfel de investiţii sunt estimate la aproximativ 1.000 de lei pe apartament, mult mai reduse decât pentru montarea unei centrale termice proprii. Nu toţi pietrenii sunt convinşi însă de randamentul noului sistem. „La noi în asociaţie deja sunt trei proprietari care şi-au exprimat intenţia de a merge pe sistemul cu panouri electrice radiante cu preţuri între 3.600 şi 4.600 de lei. O altă variantă este cea a panourilor solare pentru încălzirea apei“, mai spune Vasile Leonte.

Ion Gherasim, unul din cei patru locatari de la blocul I1 care vrea să înfrunte iarna viitoare fără să investească, este neîncrezător şi faţă de panourile electrice, dar şi faţă de o centrală termică proprie. „Dacă nu ai apartamentul bine izolat nu rentează să bagi banii în aşa ceva pentru că sunt mari consumurile la gaz sau electricitate. O să stau cu o butelie şi un ochi la aragaz deschis şi trec şi iarna viitoare“, spune locatarul.

Mai multe pentru tine:
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii