Neamţ: Deşeuri periculoase pe malul Bistriţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii instituţiilor de control au interzis depozitarea resturilor periculoase şi au amendat firma transportatoare.

Elena Blaga, inginer biolog care locuieşte în comuna  Zăneşti, este cea care a sesizat autorităţile despre deşeurile chimice. „De câteva săptămâni, Lunca Bistriţei, pe teritoriul comunei Zăneşti, a devenit depozit ilegal de materiale toxico-chimice, cu puternic efect nociv asupra macrosistemului biologic din râul Bistriţa şi din Lunca Bistriţei. Aceste deşeuri provin de pe o platformă chimică, cu foste fabrici de fire sintetice sau de îngrăşaminte, iar toxicitatea acestor materiale este evidentă, unele dintre ele degajând puternice mirosuri“, spune Elena Blaga. Ion Păvăleanu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamţ, a declarat că în urma sesizării a fost dispus un control.

Deşeurile, depuse ilegal
„Este posibil ca o administraţie locală să ia iniţiativa realizării unei apărări de mal, dar o astfel de lucrare se poate face numai în baza unui aviz de gosopădărire a apelor. La data controlului, la 31 martie, Primăria Zăneşti nu avea un astfel de aviz, drept pentru care s-a dispus sistarea transportării deşeurilor“, a declarat Ion Păvăleanu. Ulterior, s-a luat decizia îndepărtării deşeurilor. „Astăzi (ieri – n.red.), Primăria a primit termen pentru îndepărtarea deşeurilor“, a mai adăugat Ion Păvăleanu.

Amendă de 20.000 de lei
Comisarii de la Garda de Mediu Neamţ au făcut şi ei un control şi au amendat firma care a transportat deşeurile. „A fost sancţionată contravenţional cu 20.000 de lei unitatea care a efectuat transporturile de deşeuri. Primăria Zăneşti a primit avertisment contravenţional, conform legislaţiei în vigoare“, a declarat Neculai Bucşă, şeful Gărzii de Mediu. Întrebat despre aceste deşeuri, primarul comunei Zăneşti, Gheorghe Andrei, a arătat cu degetul spre viceprimar. „Atribuţiile referitoare la gestionarea deşeurilor şi salubrizarea comunei sunt ale viceprimarului, această problemă nu este a mea“, a spus primarul Gheorghe Andrei. Viceprimarul Ioan Filip a avut telefonul închis şi nu a putut fi găsit pentru a-şi preciza un punct de vedere.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese