Neamţ: Daniel Ciobanu: „Vreau să trăiesc din muzică“ (PORTRET)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pianistul a obţinut peste 70 de premii la concursurile naţionale şi internaţionale. Ţelul lui este să concerteze la Carnegie Hall, cea mai prestigioasă scenă a lumii.

Daniel Ciobanu a început pianul la 8 ani, şi atunci, dintr-o coincidenţă. „Eu voiam canto, dar era prea devreme la acea vârstă şi am fost îndrumat spre pian. Am rămas la acest instrument pentru că am ajuns să-l înţeleg foarte bine“, povesteşte tânărul.


La început paşii i-au fost călăuziţi de profesorul Lidia Şum, iar mai târziu a lucrat cu maestrul Iulian Trofin, lângă care şi-a format stilul artistic şi interpretativ.

„Am continuat studiul alături de Magdolna Cozma, un profesor unicat pentru mine. Este o raritate de persoană, care m-a ajutat foarte mult“, completează Daniel.

Remarcat încă din copilărie
Începând din clasa a IX-a este îndrumat de Mihaela Spiridon, după un program strict şi riguros. În clasa a V-a Daniel interpreta alături de alţi colegi piese la şase mâini, la patru mâini şi individual. „Când formam trioul eram numiţi «Cei trei muşchetari», iar dacă interpretam în doi ni se spunea «Cip şi Deal»“ adăugă pianistul. Înainte de clasa a VIII-a a susţinut nenumărate turnee în Italia, Elveţia, America, Ungaria şi în ţară.


A obţinut peste 70 de premii la concursurile muzicale locale, naţionale şi internaţionale, şi nu a ratat nicio olimpiadă şcolară.  De la fiecare se întoarce cu câte o distincţie. „Cel mai important premiu pentru mine este trofeul de la «Carl Czerny», un concurs internaţional pe care l-am câştigat în clasa a VII-a“, completează băiatul.

După ce în 2007, Daniel Ciobanu a obţinut locul al III-lea la Olimpiada Naţională de interpretare de la Cluj, a primit automat invitaţie să participe la concursul „Constantin Silvestri“ de la Târgu Mureş.

„Competiţia avea la bătaie un singur premiu, o bursă de studii la unul dintre cele mai cunoscute colegii private din Scoţia. Am câştigat şi am studiat timp de un an la Edinburgh“ povesteşte tânărul.

Singurul român printre 3.600 de străini
La început, Daniel îşi aminteşte că a fost văzut şi catalogat drept gipsy, însă a schimbat mentalităţile după primul recital.
„A fost o experienţă unică, eram singurul român printre 3.600 de studenţi din toată lumea. Şi-au schimbat părerea despre mine după ce am cântat şi mi-au cerut bis“, completează pianistul. În 2008, în Scoţia, Daniel Ciobanu a primit titlul de Tânarul Muzician al Anului.

Profil

Născut. 26 iulie 1991,
Piatra Neamţ.
Studii. Elev în clasa a XII-a
la Liceul de Artă „Victor
Brauner“ Piatra Neamţ.
Familie. Are un frate.

Întrebări şi răspunsuri

Unde vei susţine examenul de admitere pentru facultate?
În noiembrie anul acesta voi susţine patru audiţii. Primele trei vor fi la Londra, urmând o nouă audiţie în Scoţia, la Glasgow. Va fi o alegere foarte grea pentru mine. Scoţia ar fi varianta uşoară pentru că sunt deja cunoscut, iar în Anglia este visul meu. E important să văd şi unde mi se va acorda sprijin material prin bursă pentru că taxele sunt fabuloase.
Cum te vezi peste 30 de ani?
Nu ştiu ce-mi rezervă viaţa. Mi-am creat o ambiţie: să devin un mic briliant, iar idealul meu este să concertez la Carnegie Hall. Mai târziu, îmi doresc să am propria formaţie de jazz. Vreau să trăiesc din muzică!

Ce-i place

Daniel ar asculta non- stop muzică. Îi place în mod special muzica retro şi chillout lounge. „Agreez fotbalul şi tenisul de masă, când am timp le practic împreună cu prietenii“, spune pianistul. Mai nou, şi şofatul se
află printre hobby-urile tânărului.

Ce nu-i place

„Detest trezitul de dimineaţă şi oamenii care nu se ţin de cuvânt“, spune Daniel. În plus, urăşte situaţiile dubioase şi conjuncturile proaste pe care încearcă să le evite. Pianistul nu mănâncă ochiuri şi specialităţi din bucătăria chinezească.

Mai multe pentru tine:
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate