Neamţ: Arme şi trofee de vânătoare descoperite într-o casă din comuna Pipirig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Neamţ: Arme şi trofee de vânătoare descoperite într-o casă din comuna Pipirig

Tânărul care le deţinea acasă este cercetat pentru contrabandă, braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

În urma a trei percheziţii domiciliare efectuate ieri în comuna Pipirig, poliţiştii de la Târgu Neamţ au descoperit acasă la T. Ionuţ (29 de ani), două arme de vânătoare, muniţie, coarne de cerb şi trofee de vânătoare.

„La percheziţie s-au găsit o armă de vânătoare, de calibru 12 mm, de fabricaţie USA, o armă cu aer comprimat, de calibru 4,55 mm şi 20 de cartuşe de calibru 12 mm, pe care tânărul le deţinea în mod ilegal. De asemenea, au fost găsite trofee de vânătoare şi ustensile folosite la braconaj”, a declarat inspectorul Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ.

Suspectul le-a declarat poliţiştilor că a cumparat cele două arme din Grecia şi le-a introdus în ţară în mod fraudulos. 

„În cauză au fost întocmite acte premergatoare privind comiterea infracţiunilor de contrabandă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a mai precizat inspectorul Cătălina Bădeanu. Poliţiştii spun că verificările vor fi continua şi sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV