Neamţ: Adolescentă accidentată grav pe traseul spre Cascada Duruitoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În mai puţin de 24 de ore, echipele Salvamont au intervenit pentru acordarea primului ajutor şi transportul la ambulanţă în cazul a două fete accidentate pe munte  

Cel mai grav caz s-a petrecut în această dimineaţă, când Teodora Urscahe, de 16 ani, din Botoşani, a căzut pe traseul ce duce la Cascada Duruitoarea. Tânăra a suferit un traumatism cranio-cerebral închis şi mai mult de cinci minute a rămas inconştientă, după spusele celor din grup, dar a redevenit comunicativă.

Pe perioada transportului, fata a început să vomite lichid stomacal şi starea fiziologică s-a deteriorat vizibil. Până la venirea ambulanţei a fost pusă sub oxigen în ambulatorul din baza Salvamont Durău. În jurul orei 12.30 a fost predata la ambulanţă.De mentionat că tânăra suferea şi de diabet", spune Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.  

Echipele de salvare au fost alertate prin dispeceratul 112 şi sâmbătă seară după ce în zona „Şeaua La Morminte" o fetiţă din Iaşi a suferit un traumatism la picior ce necesita transport şi acordarea primului ajutor. Operaţiunea de salvare a decurs fără problem, accidentata fiind predată la ambulanţă în jurul orei 21.

În masivul Ceahlău au urcat încă de vineri câteva sute de turişti dintre care nu puţini au decis să doarmă la cort în zona de platou, nemaigăsind locuri la cabane.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare