Miliardarii din Neamţ cred că greutăţile crizei vor mai dura cel puţin un an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mulţi dintre bogătaşii judeţului îşi ţin averile ferite de ochii curioşilor şi nu vor să vorbească despre acest lucru. Cei care acceptă să stea de vorbă despre criză spun că aceasta i-a afectat, într-un fel sau altul, şi că se aşteaptă să treacă, cel mai oprimist prognostic fiind termenul de un an.

Dan Ostahie, cel mai bogat om din judeţul Neamţ în Top Forbes 500 de miliardari 2009, crede că situaţia poate fi şi mai rea decât în prezent, dar că afacerile lui au suferit mai puţin decât altele. „Oamenii de afaceri din județ care au înregistrat profit în ultimii ani, acum abia mai răsuflă. În comparație cu ce se poate mai rău, Altex o duce binișor“, a precizat el. Firma Altex, administrată de Dan Ostahie, nu a mai depus, din anul 2007, situaţii financiare la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabil din cadrul Ministerului de Finanţe.

Citeşte şi:

Cum au strâns cureaua milionarii Moldovei

Culiţă Tărâţă, prezent în Top Forbes 500 de miliardari 2009 pe locul trei din Neamţ, şi-a cedat afacerea TCE 3 Brazi familiei. „Nu este corect să se confunde averea personală, banii din buzunar, cu valoarea existentă în societăţi comerciale. Nu îmi place să mă laud că sunt bogat“, a precizat el. În cursul anului trecut, profitul firmei TCE 3 Brazi a scăzut de aproape zece ori faţă de anul anterior, de la 30,316 la 3,664 milioane de lei. Anul acesta însă firma a făcut multe angajări, după cum precizează directorul general Lucian Buzdugan.

Un alt nemţean cu bani, Daniel Niţă, crede că efectele crizei se vor domoli abia peste un an. „Pe cine nu afectează criza? Normal că se simte, dar noi am încercat să ne păstrăm angajaţii şi sperăm să rezistăm în continuare. Pe plan personal, nu am prea avut la ce cheltuieli să renunţ, pentru că nu am avut niciodată nici concedii în cine ştie ce destinaţii exotice, nici altfel de pretenţii. Eu simt că într-un an începem să ne mai revenim pe plan economic“, a fost de părere Daniel Niţă.

Mai multe pentru tine:
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
Prințul William a dat cel mai bun răspuns când a fost întrebat dacă fiul Louis este „puțin cam dificil”. Are șapte ani
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Actorul din „Singur acasă” și-a prezis singur moartea. S-a stins din viață la numai 43 de ani!
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Comisia Europeană a acceptat solicitarea României de acordare a despăgubirilor pentru fermierii din sectoarele pomicol şi viticol. „Vor beneficia de 11,5 milioane EUR”,
Satul din România care are un singur locuitor: „Nu a vrut în ruptul capului să plece”
Copiii care merg la școală cu ghiozdane goale, manuale lipsă și haine insuficiente: „Pentru mulți rămâne un loc al stresului și rușinii.” Studiul care dezvăluie realitatea cruntă
Ce spune Meghan despre momentele Prințului Harry la Londra. E cu ochii pe el, din SUA