Lupta cu indolenţa turiştilor în vârf de munte. Cum se pun în pericol vieţi: „O inconştienţă care se confundă cu prostia ambalată în îngâmfare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o zonă expusă riscului de avalanşă, echipajele Salvamont care asigură permanenţa pe masivul Ceahlău au mari probleme cu indolenţa turiştilor.

În porţiunea de traversare a jgheabului Cabanei Dochia, zăpada depusă în straturi succesive se poate desprinde oricând, drept pentru care salvatorii montani au montat o plasă de protecţie care închide zona de traseu şi o deviază spre platoul din imediata vecinatate.

„Deviaţia pe traseul de iarnă are cel mult 150 de metri. Atât trebuie să ocoleşti dacă eşti un om de munte responsabil, dacă ţii la viaţa ta şi în ultimul rând dacă respecţi munca unor oameni care veghează ca ţie să nu ţi se întâmple nimic rău“, spune Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Deşi sunt avertizaţi de pericolul la care se expun, sau pe care îl pot produce pentru alte persoane aflate în ascensiune, turiştii dau la o parte plasa de protecţie şi traversează direct valea deschisă, încărcată cu zăpadă.

„Dintr-o inconştienţă care se confundă cu prostia ambalată în îngâmfare, feresc plasa de protecţie şi deschid poteca direct spre cabană, secţionând vâlcelul. Din urmă vin alţii cu sindrom de oaie mioritică şi-şi spun că dacă au trecut unii înaintea lor, de ce să fie ei mai proşti (şi sunt). Atenţionaţi şi/sau întorşi înapoi de echipele salvamont care patrulează, aruncă vorbe grele, dau ochii peste cap sau ne aduc la cunoştinţă prin ce munţi mult mai mari au umblat ei şi multe alte aspecte ale performanţelor lor montane, profesionale şi intelectuale care nu ne interesează absolut de loc. Ce ne interesează este că acea zonă este periculoasă“, arată reprezentanţii Salvamont Neamţ.

Pentru a evidenţia cât de riscantă este zona respectivă, salvatorii montani avertizează că jgheabul de sub Cabana Dochia colectează o cantitate mare de zăpadă şi odata la câţiva ani se înregistrează avalanşe parţiale. O astfel de avalanşă a avut loc în 2001, atunci când chiar un salvamontist şi-a pierdut viaţa. 

„În urmă cu 18 ani, un coleg de-al nostru a fost zdrobit de o avalanşă, în încercarea stupidă de a avertiza un grup de turişti să nu intre în zonă findcă  exista risc major de avalanşă. Gestul lui a salvat atunci şase oameni. Din păcate, aceasta nu este o poveste romanţată cu eroi care salvează vieţi. Este o amintire a unei tragedii care se poate repeta oricând“, a mai precizat şeful Salvamont Neamţ.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort