Lumea copilăriei lui Ion Creangă, reconstruită. Cât va costa copia fidelă a satului de altădată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Ţinutul lui Creangă“ este un amplu proiect care are ca scop impulsionarea turismului din zona Târgu Neamţ, complexul de agrement urmând să fie printre cele mai mari din ţară

„Ţinutul lui Creangă“ prinde contur la Târgu Neamţ, localitate care înglobează şi Humuleştiul natal al marelui povestitor. Proiectul - prin care se doreşte impulsionarea turismului din zona Neamţului - constă într-un complex etnografic şi de agrement ce se va întinde pe o suprafaţă de 60 de hectare, urmare a demersurilor Consiliul Judeţean. La finalul lunii mai au avut loc noi discuţii cu echipa proiectantului care efectuează studiul de fezabilitate.

Arealul oricum atrage zeci de mii de vizitatori pe an datorită obiectivelor de aici - între care Cetatea Neamţ, Casa memorială Creangă, Muzeul Veronica Micle, Rezervaţia de Zimbri Dragoş Vodă, mănăstirile seculare Văratec, Neamţ, Agapia, Secu, Sihla, Sihăstria, etc - însă investiţia vizează punerea într-o măsură mult mai mare a zonei pe harta turismului naţional şi internaţional, plus dezvoltarea economică.

„Este extrem de important ca satul de vacanţă, care va fi ancora acestui proiect, să fie impecabil şi să atragă atât turiştii din ţară, cât şi din străinătate. Trebuie să identificăm absolut toate elementele care îi vor captiva pe vizitatori şi să convingem cât mai mulţi oameni să vină la Târgu Neamţ şi să se bucure de atmosfera unei Moldove specifice secolului al XIX-lea, de farmecul arhitecturii zonei, de experienţa vieţii în case tradiţionale, de relaxare totală, datorită îmbinării tradiţionalului cu modernul“, au declarat reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ.

Intenţia iniţiatorilor proiectului este ca, punându-se accent pe lumea lui Ion Creangă, prin transpunerea poveştilor şi amintirilor lui, să se creeze un spaţiu atractiv. Nu vor lipsi serviciile de lux, specifice vremurilor actuale. Terenul pe care se va realiza „ţinutul“ este în prezent un banal imaş al Primăriei Târgu Neamţ, aflat nu departe de dealul unde se află Cetatea Neamţului, care a fost cedat autorităţii judeţene pentru realizarea obiectivelor turistice.

Gospodării tradiţionale, şezători, meşteşuguri, han...

Complexul de agrement va avea mai multe zone cu destinaţie specială, precum un sat de vacanţă, zone de recreere, sport şi aventură, zonă de campare şi spaţii administrative, infrastructură rutieră, edilitară, zone de spectacole, un hipodrom şi un parc de distracţie tip Legoland, iar prin dimensiunea ar fi unul dintre cele mai mari din ţară, exclusiv pietonal, parcările fiind în exterior.

Conform proiectului, satul de vacanţă ar urma să se întindă pe 17 hectare, unde vor fi 15 gospodării tradiţionale cu grădină, o biserică din lemn, ateliere meşteşugăreşti, un spaţiu pentru organizarea de târguri, altul multifuncţional pentru şezători, unde se vor organiza seri cu „poveşti la gura sobei“, o expoziţie permanentă de port popular, han tradiţional, o cârciumă, etc.

Macheta unei case tradiţionale ce va fi construită în parc FOTO CJ Neamţ

Într-un alt perimetru, de 20 hectare, va fi zona de spectacole, fiind prevăzute aici şi unităţi comerciale, de alimentaţie publică şi servicii, spaţii verzi, zone de sport şi agrement şi o cale de acces camioane, cu parcare. O altă suprafaţă de 20 hectare este destinată realizării unui hipodrom, cu pistă ovală pentru competiţii, clădiri auxiliare (manejuri acoperite, grajduri, boxe pentru cai), piste pentru antrenament, tribune şi turn destinat arbitrilor.

Pentru alt obiectiv, zona de agrement tip Legoland, sînt rezervate trei hectare de teren, unde se va găsi o zonă de joacă pentru copii, cu diferite atracţii şi jocuri tematice. Parcul de aventură ar urma să aibă o zonă pentru tir cu arcul, pistă pentru skaterboarding, pistă de karting, turn pentru sărituri, catapultă, pistă cu obstacole şi spaţii pentru inchirierea de echipamente. Investiţia în acest proiect este de 60 de milioane de euro.

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Marea bătălie de la „Borta Dracului“. Soldaţi ruşi, unguri, germani şi români, pomeniţi de Înălţare

Vicii, tabieturi şi pasiuni nevinovate din veacuri trecute. Obiecte inedite ale unor mari familii de boieri FOTO

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți