Liga2/Ceahlăul - Astra II: 3-1 (FINAL)/Dublă Cebotaru, meci sub ameninţarea furtunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După 20 de minte de joc, o furtună cu rafale de vânt puternic şi ploaie torenţială s-a abătut asupra oraşului.

Update: Nemţenii şi-au consolidat poziţia de lider al seriei I din Liga secundă

Golurile gazdelor au fost marcate de Cebotaru (min.10 şi 55, din lovitură de la 11 metri) şi Gafiţa, (min. 15), în timp ce oaspeţii au redus din diferenţă prin Şanţmare (min.48).

Meciul a început în condiţii bune de joc, după ce o furtună s-a abătut asupra oraşului cu două ore înainte de startul partidei. După ce gazdele au înscris al doilea gol, cerul s-a acoperit de nori, iar condiţiile s-au înrăutăţit din cauza ploii căzute în rafele.

"La fel ca vremea a fost şi jocul nostru. În repriza întâi nu am arătat nimic, iar jucătorii mei au evoluat cu prea multă teamă", a spus antrenorul oaspeţilor, Constantin Gache.

La jocul de astăzi au asistat din tribună şi tehnicienii Marin Barbu şi Ioan Sdrobiş, foşti antrenori ai echipei din Piatra Neamţ.

Ceahlăul profită de semieşecul Concordiei Chiajna, care a remizat (scor 2-2) cu Gloria Buzău, şi îşi consolidează poziţia de lider al seriei cu 50 de puncte, urmată de Săgeata Năvodari (47 de puncte).

La finele săptămânii viitoare, Ceahlăul va evolua tot pe teren propriu cu CS Otopeni, revelaţia returului în seria I a ligii secunde, după care va recupera jocul restant din deplasare cu FC Botoşani (miercuri, 20 aprilie). În sâmbăta din ajunul Paştelui, nemţenii vor juca tot în deplsare cu Juventus Bucureşti.

------------------

Pentru jocul de pe stadionul „Municipal", Costel Enache, antrenorul liderului seriei I a Ligii secunde nu poate conta pe atacanții Marian Constantinescu, afectat de vărsat de vânt și Fabbron, accidentat la antrenamentele din această săptămână. În aceste condiții, alături de Cristinel Gafița va evolua în atac tânărul Sebastian Chitoșcă.

„Are valoare, promite mult în acest sens, dar trebuie să se țină de cuvânt și să confirme așteptările noastre", a spus tehnicianul Costel Enache.

Ceahlăul, Timișoara şi doar alte trei echipe sunt neînvinse în Europa

Departe de gazon va sta și mijlocașul Ionuț Bădescu care a suferit o leziune fibrilară în jocul de săptămâna trecută cu Viitorul Constanța.

Înaintea jocul de astăzi, contând pentru etapa a 21-a, Ceahlăul conduce seria cu 47 de puncte, la distanță de 3, respectiv 5 puncte de urmăritoarele Săgeata Năvodari și Concordia Chiajna. Nemțenii au însă un meci mai puțin disputat, restanța cu FC Botoșani, din deplasare, reprogramată la cererea clubului pietrean, pentru data de 20 aprilie.      

FC Ceahlăul a obţinut amânarea meciului cu Botoşani

Adversarii nemțenilor ocupă poziția a 10-a în clasamentul seriei, cu 26 de puncte acumulate.

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră