Istoria unei mănăstiri unice, ctitorite pe oasele oştenilor. „Vitejii cei buni au pieritu...“

0
Publicat:

„Pre urmă ş-au ziditu deasupra oasilor o biserică“, scrie cronicarul Grigore Ureche, relatând despre istoria unei mănăstiri unice din Neamţ dar şi din ţară, ctitorită pe oasele oştenilor ucişi la Valea Albă.

Ceremonial militar Monumentul de la Războieni FOTO Răzeși.ro

La Războieni, în Ţinutul răzeşilor lui Ştefan cel Mare, de zeci de ani, ultima duminică din iulie este ziua în care se cinstesc eroii. Anul acesta, diverse manifestări au loc la monumentul ridicat acum 126 de ani de către ofiţerii Regimentului 15 Dorobanţi Piatra Neamţ în memoria plăieşilor voievodului, altele fiind la mănăstirea din imediata apropiere.

Pe 31 iulie 2023, la ediţia 55, o slujbă va fi la aşezământul ctitorit de Vodă Ştefan în 1496, iar de la ora 11.00, poporul adunat este invitat la ceremonialul militar, care cuprinde depuneri de coroane şi o defilare a soldaţilor de la o unitate din Piatra Neamţ. De la ora 15.00 este programat un spectacol câmpenesc cu grupri folclorice, cap de afiş fiind Margareta Clipa.

Dincolo de aceste aspecte de actualitate, acum mai bine de cinci secole şi jumătate mica oaste a lui Ştefan a fost copleşită la Războieni, în zona numită Valea Albă, de armata lui Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Mănăstirea din localitatea nemţeană a fost construită exact pe locul gropii comune unde au fost depuse rămăşiţele moldovenilor căzuţi în luptă.

De altfel, denumirea satului Valea Albă provine de la oasele rămase în zonă după bătălia cu turcii, care au fost depuse peste ani într-un cimitir comun. După alte secole, în comuna nemţeană, la 28 octombrie 1897 a fost inaugarat monumentul conceput un sculptor şi arhitect german, fondurile necesare fiind strânse de ofiţerii Regimentului 15 Dorobanţi.

Iar la 500 de ani de la bătălia de la Valea Alba, pe 25 iulie 1976, a avut loc una din cele mai de amploare manifestări din România. De atunci, cu unele întreruperi, ultima zi din iulie a devenit sărbătoarea Războienilor. Cât despre aşezământul de cult, după cum se precizează pe „MonumenteNeamţ.ro“, este unic în ţară, fiind un mausoleu ce adăposteşte sub dalele altarului şi pronaosului oseminte.

„Şi atâta de ai noştri au pierit, cât au înălbit poiana de trupurile de a celor pieriţi. Şi mulţi din boierii cei mari au picatu, vitejii cei buni au pieritu şi fu scârbă mare a toată ţara, dacă auziră că au căzut moldovenii suptu mâna păgânilor. (...) După ieşirea nepriietinilor şi a vrăjmaşilor din tară, strânsu Ştefan Vodă trupurile morţilor, movilă de cei morţi au făcatu şi pre urmă ş-au ziditu deasupra oasilor o biserică“, scria cronicarul Grigore Ureche.

Lupta de la Valea Albă a vut loc pe data de 26 iulie 1476. Expediţia otomană condusă de sultan a avut scopul de a pedepsi domnul moldovean după înfrângerea de la Podul Înalt, cu un an în urmă. Turcilor li s-a alăturat o oaste munteană condusă de domnitorul Basarab Laiotă. Din est au atacat tătarii din Crimeea, care au traversat Nistrul şi au început să prade ţinutul.

Mănăstirea Războieni, ctitorie a lui Ștefan cel Mare FOTO Răzeși.ro

În pridvorul este o pisanie, care „explică“ ctitorirea Mănăstirii Războieni: „Io, Ştefan voievod, am hotărât să înalţ această biserică cu hramul arhistrategului Mihail, întru ruga sa şi a Doamnei sale Maria şi a fiilor săi Alexandru şi Bogdan şi pentru amintirea şi pomenirea dreptcredincioşilor creştini, care au căzut aici. În anul 7007 (1496), iar al domniei sale al patruzecilea curgător, în luna noiembrie 8“.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele