Imagini de la ultima apariţie publică a părintelui Iustin. Cum a fost sărbătorit duhovnicul la 94 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 10 februarie 2013, ctitorul mănăstirii Petru Vodă, din Neamţ împlinea vârsta de 94 de ani. A fost ultima aniversare pe care şi-a petrecut-o în mijlocul pelerinilor care au venit special la Petru Vodă ca să-i adreseze urări.

În urmă cu patru ani, pe 10 februarie 2013, părintele Iustin Pârvu a fost aşteptat în curtea mănăstirii Petru Vodă de o mulţime de credincioşi dornici să-i adreseze urări la împlinirea vârstei de 94 de ani.

În momentul în care a ieşit din biserică, părintele arhimandrit a primit flori şi a ascultat corul zecilor de pelerini care i-au cântat La Mulţi Ani! şi i-au urat sănătate. 

Vizibil slăbit, duhovnicul nu li s-a adresat credincioşilor, dar a ascultat urările şi apoi i-a binecuvântat stropind cu agheasmă.   

     

În aceeaşi zi, părintele a primit urări la sfârşitul slujbei oficiate în biserică, din partea arhimandritului Nichifor Horia, care a citit mesajul adresat de IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi din partea Arhiepiscopului Teodosie al Tomisului, prezent la Petru Vodă. 

„Nu pe sfinţia voastră vă lăudăm acum, ci pe Dumnezeu, care v-a dat putere şi v-a dăruit această rezistenţă şi această viaţă frumoasă, patriarhală şi acest gând atât de luminat, această rază, atât de strălucitoare, să purtaţi de grijă celor ce s-au jertfit pentru că sunt floarea neamului nostru, ca noi să ne luminăm de la lumina lor. Vă dorim părinte cuvioase Iustin, să rămâneţi cu noi pe mai departe. Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă dea sănătate pe mai departe, aceeaşi minte limpede, aceeaşi dragoste de Dumnezeu, aceeaşi căldură iubitoare faţă de preoţi, monahi şi credincioşi“, i s-a adresat Arhiepiscopul Teodosie părintelui Iusitin Pârvu.

Aniversări care au deranjat  

Ultima aniversare a părintelui Iustin Pârvu, de la Petru Vodă nu a mai avut parte de scenele care i-au deranjat în anul 2011 pe reprezentanţii Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului. Atunci, aceştia au trimis o adresă PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în care acuză „promovarea unor cântece

legionare în sfintele lăcaşe ale Bisericii Ortodoxe Române, de către măicuţe şi preoţi“. 

Protestul era însoţit de adresele de internet unde pot fi găsite filmări cu măicuţele de la Mănăstirea Petru Vodă cântându-i stareţului Iustin Pârvu „Sfânta tinereţe legionară“, la împlinirea vârstei de 92 de ani, pe 10 februarie 2011. 

„Filmele propagă în rândul tinerei generaţii un mesaj naţionalist extremist. «Sfântă tinereţe legionară», o odă adresată lui Corneliu Zelea Codreanu şi Gărzii de Fier, e interpretată de un grup de măicuţe“, se arăta în protestul semnat de preşedintele Maximillian Marco Katz, directorul Alexandru Florian şi directorul pentru relaţii internaţionale Marius Drăghici de la Centrul de Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului. 

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete